Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași a început anul în forță, cu o investiție de care se pot folosi atât studenții, cât și reprezentanții mediului de afaceri: a fost inaugurat Laboratorul de Comunicații Industriale Avansate. Laboratorul a fost renovat complet într-o investiție comună a universității și a companiei BorgWarner, care a contribuit cu 20.000 de euro după ce universitatea a câștigat un concurs organizat de Fundația Comunitară Iași.
Facultatea a renovat integral spațiul și a dotat laboratorul cu calculatoare, iar din fondurile primite de la compania BorgWarner au fost achiziționate opt standuri modulare didactice personalizate, concepute de către profesorii facultății, și care vor fi utilizate la diverse discipline de specialitate de la programele de licență și masterat.
„Accesând o astfel de bază materială adusă la un nivel ridicat de tehnologie, specific industriei 4.0, se pot propune diverse programe de microspecializare și perfecționare adresate companiilor din regiunea Moldovei. Prin utilizarea unor echipamente moderne industriale puse, într-un format didactic, avem posibilitatea demonstrării unor principii care să atragă proiecte de cercetare tehnologică cu parteneri industriali. Încercăm, la nivelul cadrelor didactice, să fim conectați la tehnologiile industriale care sunt sau urmează a fi implementate pe scară largă în industrie și folosim orice oportunitate să atragem fonduri”, a explicat conf. univ. dr. ing. Cătălin Dosoftei.
Conf. univ. dr. ing. Cătălin Dosoftei a fost coordonatorul proiectului depus în competiția organizată de Fundația Comunitară Iași, în timp ce conf. univ. dr. ing. Mihai Postolache, directorul Departamentului de Automatică și Informatică Aplicată de la facultate, a fost responsabilul tehnic.
La întâlnirea de marți, 4 octombrie, de la sediul universității, a participat și rectorul TUIASI, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, alți membri din Consiliul de Administrație, dar și cadre didactice de la Facultatea de Automatică și Calculatoare. În delegația companiei BorgWarner, venită la TUIASI pentru discuții oficiale cu conducerea universității și tăierea panglicii laboratorului, s-a aflat și Dan Țețu, director general al filialei din Iași a companiei.
Rectorul TUIASI a vorbit despre deschiderea universității către mediul de afaceri prin aceste parteneriate care au inclus și renovarea de laboratoare, fiind 12 astfel de laboratoare dotate cu aparatură de ultimă generație în ultimii ani. Prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval a punctat și faptul că BorgWarner este unul dintre colaboratorii cei mai apropiați ai universității din acest punct de vedere, fiind deja la al treilea laborator renovat la trei facultăți diferite. În acest an este plănuită finalizarea unei noi investiții.
„Mulțumesc companiei BorgWarner și Fundației Comunitare Iași pentru realizarea acestui proiect. Ca rector nu pot să mă rezum doar la acest sprijin, fiindcă este al treilea proiect și urmează al patrulea: vă mulțumesc fiindcă sunteți unul dintre cei mai constanți parteneri ai universității noastre. Ne pare rău că nu avem în jurul universității noastre mai multe companii ca dumneavoastră: aveți sprijinul nostru în tot ce înseamnă proiectele pe care le desfășurați, iar dacă aveți nevoie de ajutorul nostru suntem aici”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.
La rândul său, directorul general al companiei, Dan Țețu, și-a manifestat dorința de a fi alături de Politehnica ieșeană și în anii care urmează, spunând că la nivelul firmei există intenția de a stabili un buget pe un orizont mediu de timp pentru a veni în fiecare an cu un sprijin pentru studenții TUIASI. O mare parte dintre aceștia, de la mai multe facultăți, au ajuns, de altfel, angajați ai BorgWarner.
„Încercăm să fim alături de dumneavoastră și să venim cu această susținere. Este important fiindcă noi credem în acest parteneriat foarte mult. Eu vin dintr-o zonă centrală a țării, unde zona automotive este mai bine dezvoltată decât aici, dar parteneriatele cu universitățile din zonă nu sunt la același nivel ca la Iași. De aceea cred că este important să facem un proiect de durată medie și să stabilim un buget ca să venim în ajutorul mai multor facultăți”, a punctat Dan Țețu.
Compania este, de altfel, un partener tradițional al TUIASI prin faptul că oferă proiecte cu stagii de practică pentru studenți, premii în cadrul unor competiții menite studenților, desfășurate chiar la nivel intern de universitate, dar și prin susținerea de achiziții pentru completarea bazei materiale.
Anul trecut, cu sprijinul BorgWarner au fost renovate două laboratoare, la Facultatea de Mecanică și la Facultatea de Construcții de Mașini și Management Industrial, iar până la finalul anului va mai fi renovat un laborator și la Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată.