Proiect derulat de Asociaţia Salvaţi Copiii privind prevenirea abandonului şcolar în judeţul Iaşi

Asociaţia Salvați Copiii Iași, în parteneriat cu Școala Profesională „Nicolae Bălăuță” Șcheia, Școala Gimnazială Poieni și Școala Gimnazială Rediu, anunță lansarea proiectului ”JOC – Joacă, Oportunitate, Competențe” – POCU/987/6/26/153675. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, și se derulează  în perioada 19/10/2022 – 31/12/2023  având o valoare totală de 1,730,853.18 lei.

Obiectivul general al proiectului este prevenirea abandonului școlar și a riscului de excluziune socială pentru 321 de elevi aflați în dificultate din mediul rural, din care 35 de etnie romă, prin furnizarea unui pachet integrat de servicii de educație nonformală și dezvoltarea de competențe profesionale în domeniul educației nonformale pentru 36 de cadre didactice care activează în cele 3 școli partenere.

Grupul țintă al proiectului va fi compus din 321 de elevi din ciclul primar și gimnazial de învățământ și 36 de cadre didactice din învățământul preuniversitar obligatoriu (personal didactic și personal de sprijin), care activează în cele 3 instituții de învățământ partenere. O atenție specială va fi acordată copiilor de etnie romă, în vederea facilitării integrării și accesului lor la educație de calitate.

Proiectul ”JOC – Joacă, Oportunitate, Competențe”- POCU/987/6/26/153675 a fost scris cu scopul de a preîntâmpina problematica accesului scăzut, uneori inexistent, la educație de calitate în afara programului formal al școlii, pentru copiii din mediul rural, mai ales pentru cei care fac parte din categorii de grupuri vulnerabile afectate de saracie și izolare. Fenomenul lipsei de interes pentru educație al elevilor se reflectă in randamentul școlar scăzut și duce la  riscul acestora de eșec școlar, concretizat în corijențe, repetenție, abandon școlar sau promovabilitate foarte scăzută la examenul de capacitate. Proiectul vine cu un set de activități nonformale care au scopul de a reînvia interesul copiilor pentru învățare și implicit de a crește procentul de promovabilitate si accesul la educație pentru copiii din mediul rural.

„Caracteristica definitorie a educației non-formale este aceea că reprezintă o alternativă și/sau o completare a educației formale în cadrul procesului de învățare. Ea este adesea oferită de Salvați Copiii pentru a garanta dreptul de acces la educație pentru toți. Pentru copiii din mediul rural, cărora li se adresează acest proiect, este o ofertă de dezvoltare a capacităților de învățare și creștere personală prin intermediul unor căi alternative și inovative de educație. Educația non-formală pe care o propunem nu înlocuiește educația formală, care este esențială și fundamentală pentru dezvoltarea copilului, însă o poate completa prin acoperirea unor nevoi sau a unor aspecte care adeseori sunt deficitare în mediul rural. Proiectul subliniază flexibilitatea pachetului de educație non-formală și modul în care aceasta permite dezvoltarea unei învățări mai personalizate pentru fiecare elev. Tematica nonformală de care vor beneficia elevii este creativă și inedită: educație nutrițională, medierea conflictelor, activități în spațiu deschis cu Școala Mobilă, activități educaționale în realități virtuale diverse, etc”, declară  Ioana Atasiei, preşedintele Asociației Salvați Copiii Iași.

Rezultate așteptate:

În cadrul proiectului, un număr de 321 elevi, din care 35 de etnie romă vor fi implicați în activități în vederea diminuării abandonului școlar și a riscului de excluziune socială, iar un număr de 36 de cadre didactice își vor dezvolta competențele profesionale în vederea creșterii calității educației copiilor din cele 3 instituții de învățământ. Vor fi înființate și dotate 3 laboratoare de educație nonformală, câte unul în fiecare dintre cele 3 comunități, în cadrul cărora se vor desfășura activitățile nonformale cu elevii din grupul țintă. Se vor desfășura cel puțin 360 de activități educaționale nonformale indoor, în cadrul laboratoarelor, și outdoor, cu ajutorul instrumentului Școala Mobilă.

Cele 36 cadre didactice își vor îmbunătăți competențele profesionale în vederea promovării unor servicii educaționale de calitate în cadrul unui curs de perfecționare profesională în domeniul educației nonformale orientate pe nevoile elevilor aflați în situație de risc educațional și de părăsire timpurie a școlii, în urma cărora vor desfășura 240 de activități cu elevii din grupul țintă în calitate de experți în educație nonformală.

Despre Organizația Salvați Copiii:

Salvați Copiii, Filiala Iași este membră a Organizației Salvați Copiii România. De 31 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societatea și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizație independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri și desfășoară programe în peste 120 de țări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obține progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați.

Filed in: Informațía zilei, ONG-uri

Comments are closed.

;