Alianța Universitară G6-UMF și Ministerul Sănătății, în parteneriat cu Local American Working Group, au semnat pe 12 decembrie un Memorandum de Colaborare pentru crearea unui Hub de Inovație în Sănătate, ce are ca scop creșterea rezilienței și sustenabilității sistemului de sănătate din România în baza unei colaborări active între mediul public și cel privat. Evenimentul a fost găzduit de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
Obiectivele Hubului de Inovație în Sănătate în România sunt:
* Dezvoltarea de programe si proiecte dedicate inovației în sănătate, în concordanță cu prioritățile strategice din cadrul Strategiei Naționale în Sănătate 2022-2030.
* Încurajarea echipelor de cercetători și antreprenori români în vederea derulării unor proiecte complexe, interdisciplinare, care generează contribuție netă la dezvoltarea sistemului de sănătate și a economiei din România.
* Facilitarea accesului și schimbului de bune practici în domeniul inovației în sănătate, într-o manieră accelerată, cu structuri similare la nivel internațional.
* Stimularea dezvoltării de soluții inovative pragmatice pentru prioritățile selectate în domeniul sănătății.
* Dezvoltarea capacității de cercetare, dezvoltare, inovare pentru sectorul de sănătate vizând rezultate ce pot fi integrate în furnizarea serviciilor de sănătate, în beneficiul pacienților români.
„Un Hub de Inovație în Sănătate reprezintă un element central, necesar, al unui ecosistem modern de sănătate, care își propune stimularea cercetării și inovării în acest domeniu în România, promovând parteneriatul între autorități publice, mediul academic, entități neguvernamentale și industria farmaceutică inovatoare. Ministerul Sănătății susține cu tărie această inițiativă și prin semnarea acestui Memorandum, împreună cu Alianța Universitară G6-UMF și LAWG, inițiem un proiect cu impact pozitiv major asupra întregii societăți”,a declarat Prof. Univ.Dr. Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății.
„Prin crearea Hubului de Inovație în Sănătate contribuim decisiv la modernizarea sistemului de sănătate din România. Avem, astfel, ambiția de a crea un cadru unic care să încurajeze tinerii cercetători și antreprenori din România de a iniția și derula proiecte complexe, interdisciplinare, care să transforme practica medicală curentă, în baza unei colaborări active între Alianța Universitară G6-UMF, Ministerul Sănătății și mediul privat, prin LAWG. Prin semnarea Memorandumului de Colaborare facem un prim pas în această direcție strategică”, a declarat Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București.
„Universitățile de Medicină și Farmacie sunt un pilon esențial al inovației în domeniul sănătății, atât la nivel național, cât și la nivelul regiunii din care fiecare dintre noi face parte. Prin semnarea acestui Memorandum suntem cu un pas mai aproape de a transforma în realitate proiectul de Hub de Inovație în Sănătate în beneficiul pacienților români”, a declarat Prof. Univ. Dr. Viorel Scripcariu, Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași și Președintele în exercițiu al Alianței Universitare G6-UMF.
Semnatarii Memorandumului au agreat o serie de întâlniri de lucru în perioada următoare, în vederea implementării acestei inițiative și pentru a contura un cadru de colaborare pentru operaţionalizarea iniţiativei „Hub de lnovație în Sănătate din România”, cuprinzând direcțiile strategice și obiectivele specifice ale iniţiativei „Hub de lnovatie în Sănătate”.