Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a înființat, alături de Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” (USV), consorțiul AGRITECH, prin intermediul căruia urmează săa tragă fonduri de până la 21 de milioane de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în vederea implementării unui proiect de dezvoltarea învățământului dual.
Din cadrul consorțiului fac parte mai multe unități administrativ-teritoriale, companii și licee din Moldova, iar proiectul va presupune construcția în regiunea Ezăreni, pe un teren pus la dispoziție de USV Iași, a unui complex integrat pentru îmbinarea activităților teoretice cu cele practice. Practic, complexul respectiv presupune realizarea unui spațiu integrat cu toate serviciile sociale necesare: cantină, cazare, sală de sport, cât și laboratoare dotate cu echipamente de ultimă generație, pentru a se putea desfășura practica la diverse niveluri, după cum dorește fiecare universitate în parte.
Vor fi organizate activități în regim dual, în colaborare cu companii din mediul economic, parteneri tradiționali ai USV și TUIASI, de la nivel liceal și postliceal, până la nivel de licență, masterat și doctorat desfășurat într-un astfel de cadru. Scopul este de a se asigura o „rută profesională completă pentru învățământul tehnic superior” pentru tinerii care vor să se pregătească în paralel cu standardele solicitate de piața muncii pe toată durata studiilor.
Rectorul TUIASI, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, și-a exprimat speranța că acest sistem poate fi un vector de imagine pentru domeniile tehnice, care în ciuda creșterii atractivității în rândul tinerilor, par a rămâne în urma domeniilor care nu presupun cunoștințe științifice sau de inginerie.
„Sistemul integrat teorie-activitate practică, denumit învățământ dual în termenii proiectului, are menirea de a racorda mai direct elevii de liceu și, ulterior, studenții din domeniile tehnice la activitățile, cerințele și tendințele specifice companiilor cu activitate în domeniile vizate. Un astfel de sistem este susținut și derulat în cadrul consorțiului AGRITECH, consorțiu mixt, în care USV Iași si TUIASI le revine rolul de a coordona, elabora și dezvolta aceste activități, care vor include licee tehnologice, companii, însă și reprezentanți ai UAT din Iași, Fălticeni, Târgu Neamț, Miroslava etc. În mod evident, acest sistem va permite o înțelegere mai bună a pieței și cerințelor acesteia de către absolvenții de liceu sau facultate, o armonizare pe verticală a programelor ciclurilor preuniversitare și universitare, precum și o racordare a acestora la solicitările companiilor”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.
La rândul său, prof. univ. dr. ing. Gerard Jităreanu, rectorul USV Iași, a explicat că, prin participarea la un astfel de proiect, universitatea își asumă să încerce să răspundă unei mari provocări a mediului economic: crearea de rute profesionale complete pentru învățământul tehnic superior. Rectorul consideră că formarea consorțiului în județul Iași reprezintă cea mai bună decizie.Motivele variază de la faptul că Iași este cel mai important centru universitar din Moldova, județul Iași are cea mai mare diversitate economică din Regiunea Nord-Est a țării, iar TUIASI și USV Iași sunt cei mai mari formatori în domeniul ingineriei.
„În condițiile creșterii intensității de utilizare a tehnologiei în multe activități economice, astfel de programe devin necesare pentru a asigura o mai bună corespondență între oferta de formare și economia reală, precum și pentru a asigura formarea practică pentru calificări avansate. Legăturile cu mediul economic și social vor deveni mai puternice prin investițiile în construcția campusului integrat pentru învățământul profesional și tehnic, prin accesul la o educație bazată pe inovare, creativitate și specializare inteligentă. Investițiile vor ajuta, de asemenea, firmele partenere și universitatea să își consolideze cadrele de formare profesională, precum și să ajute partenerii să își valorifice la maximum resursele. Viitorii lucrători, absolvenți sau persoane recalificate, vor sprijini ecosistemele industriale regionale cu competențe aplicabile la tendințele în schimbare ale pieței muncii”, a precizat prof. univ. dr. ing. Gerard Jităreanu.
Fiecare universitate va avea câte un cămin construit în complexul respectiv, unde vor putea fi cazați liceenii sau studenții care vin să facă practică specializată. La fel, vor fi amenajate aproximativ opt laboratoare în cadrul complexului principal, câte patru gândite de fiecare instituție de învățământ superior, dar tipul de cercetare sau practică desfășurată va permite utilizarea lor de către fiecare dintre membrii consorțiului. Spre exemplu, laboratoarele gândite de TUIASI vor viza zona de IT, inginerie electrică, domeniul mecanic, industria prelucrătoare, ingineria mediului, construcții, hidroameliorații etc.
În acest moment, proiectul presupune și construirea unei cantine, a unui teren de sport și a unei săli de sport, iar laboratoarele de cercetare vor fi gândite atât în spații interioare, cât și în exterior, în funcție de specificul fiecărei discipline în parte.
Vor fi organizate perioade de practică pentru studenți, în timpul cărora vor sta cazați în căminele din complexul respectiv, iar elevii vor veni în programe de tip școală de vară pentru a se familiariza cu diverse aparate, sisteme, structuri specifice laboratoarelor. Mijloacele de transport în comun vor fi puse la dispoziție de către cele două universități, iar tinerii vor merge apoi și la agenții economici pentru a desăvârși stagiile de practică la sediul acestora.
Sunt însă anumiți pași în realizarea acestor proiecte care ar fi putut fi mai ușor de făcut, crede prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, dacă Ministerul Educației ar fi fost mai deschis la acceptarea unor propuneri venite din partea tuturor universităților eligibile la această finanțare.
„Consider că implementarea proiectului ar fi putut fi mult mai eficientă, fondurile ar fi putut fi utilizate în scopuri mai diversificate, dar conectate la sistemul dual, dacă ar fi fost luate în considerare, în Ghidul aplicantului, propunerile pe care le-am discutat cu reprezentanții ministerului. Dintre acestea, două cele mai importante ar fi fost renunțarea la prevederea ca terenul aflat în posesia universităților sau cedat de către autoritățile locale universităților, să fie situat integral într-un singur loc, iar a doua se referea la posibilitatea dezvoltării unor laboratoare deja existente în universități, evident conexe scopului învățământului dual. Cred ca neincluderea acestor propuneri limitează substanțial atât participarea universităților la aceste proiecte, cât și accesul elevilor și studenților la laboratoare, precum și majorează cheltuielile destinate construirii unor spații didactice noi”, spune prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.
Conform Planului Național pentru Redresare Reziliență vor fi construite minimum 10 astfel de campusuri profesionale integrate în România, ce trebuie finalizate până în 2026.