Finanțare de la bugetul de stat pentru Școala Gimnazială „Junior”

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a obținut de la Ministerul Educației o finanțare de aproape un milion de lei pentru susținerea activităților didactice de învățământ preuniversitar din cadrul Școlii Gimnaziale „Junior”.

Suma totală alocată către UAIC este de 951.498 de lei și acoperă costurile pentru cei 230 de elevi care studiază la Grădinița și Școala „Junior” ale UAIC, la toate formele de învățământ (49 de elevi la nivelul preșcolar cu program prelungit, 134 de elevi la nivelul primar și 47 de elevi la nivelul gimnazial).

„Finanțarea de la bugetul de stat pentru formele de învățământ preuniversitar care funcționează în cadrul UAIC nu poate decât să ne bucure. Școala Gimnazială „Junior” este în rețeaua de stat și avem autorizate, în acest moment, toate nivelurile de învățământ, de la nivelul preșcolar, până la cel liceal. Pentru liceu așteptăm emiterea Ordinului de Ministru, după ce Consiliul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în urma vizitei de evaluare externă efectuată anul trecut în vară, a decis autorizarea”, a declarat prof. univ. dr. Tudorel Toader, rectorul UAIC.

În anul școlar 2022-2023 la Școala și Grădinița „Junior” funcționează 12 formațiuni de studiu: 2 la nivel gimnazial, 7 la nivel primar și 3 la nivel preșcolar.

Tot joi, 26 ianuarie, prin Hotărâre de Guvern s-a aprobat transferul cu titlu gratuit a Centrului de Creație Brădeț, din localitatea Gălănești, județul Suceava din administrarea Academiei Române – Filiala lași către Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Centrul de Creație Brădeț are o clădire cu două niveluri, cu o suprafață construită desfășurată de 1034 metri pătrați și 11.003 metri pătrați de teren, fiind dat în folosință în anul 1989.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;