Lucrările la șantierul deschis pe strada I.C. Brătianu se apropie de final

Circulația autovehiculelor în zona centrală a municipiului Iași va fi deblocată începând de săptămână viitoare, odată cu redeschiderea mai mult străzi din preajma Palatului Roznovanu. Astfel, până pe data de 5 septembrie, șase străzi din această zonă urmează să fie redate circulației auto, după cum a anunțat primarul Gheorghe Nichita. ”Este vorba de străzile Dancu, Matei Millo, Agatha Bârsescu – porţiunea din faţa Teatrului Naţional până la parcarea din spatele Primăriei, Armeană, Vovidenie şi porţiunea dintre Hala Centrală şi Elena Doamna, care vor fi puse în funcțiune la strat de binder. Celălalt segment al străzii va fi atacat după ce vom finaliza lucrările la magistrala II de termoficare”, a precizat edilul. Șeful municipalității a adăugat că termenul limită de finalizarea completă a lucrărilor la proiectul ce prevede modernizarea celor 11 străzi şi trei parcări din zona centrală este stabilit pentru luna noiembrie 2013. Proiectul, intitulat „Creşterea accesibilităţii spre zona centrală, economică şi comercială a Polului de Creştere Iaşi”, are o valoare de peste nouă milioane de lei, o parte important din această sumă reprezentând fonduri europene. Străzile și parcările care urmează să fie refăcute sunt următoarele: strada Costache Negri (între Liceul V. Alecsandri şi str. Armeană), strada Bărboi (traseul se desfăşoară între strada Costache Negri şi strada Elena Doamna), stradela Bărboi, strada Armeană (traseul se desfăşoară între strada Costache Negri şi strada Cuza Vodă), strada Sf. Sava (traseul se desfăşoară între strada Armeană şi strada Agatha Bârsescu), strada Agatha Bârsescu (traseul se desfăşoară între strada Costache Negri şi strada I. C. Brătianu), strada Dancu (traseul se desfăşoară între strada Sf. Sava şi strada Cuza Vodă), strada Vovidenie (traseul se desfăşoară între strada Vasile Stroescu şi strada George Enescu), strada Vasile Stroescu (traseul se desfăşoară între strada Cuza Vodă şi bulevardul Independenţei), strada Maestrul Ion Baciu (fosta strada Băncii, traseul porneşte şi se termină în strada Agatha Bârsescu), strada Matei Millo (traseul se desfăşoară între strada Dancu şi strada Agatha Bârsescu), parcarea din fața Teatrului Naţional (suprafaţa ce se propune a se moderniza este de 1.520 mp), parcarea din spatele Primăriei (se află la intersecţia străzii Dancu cu strada Sf. Sava şi se va moderniza pe o suprafaţă de 1.200 mp) și, respectiv, parcarea aferentă str. Armeană – intersecţia cu str. Bărboi (suprafaţa totală ce se va moderniza este de 670 mp), la care se adaugă reabilitarea pavimentului pe suprafaţa treptelor de acces dintre esplanada Costache Negri şi Rond Tg. Cucu, ocazie cu care se va realiza modernizarea unei suprafeţe de 489 mp.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;