Compania Wizz Air a inaugurat astăzi cursa directă Iaşi – Berlin

Începând de astăzi, capitala Germaniei se apropie mai mult ca niciodată de călătorii români care decolează de pe Aeroportul Internațional Iași. Berlinul vă va surprinde cu numeroasele sale galerii de artă, scena animată a artei stradale și start-up-urile contribuind la imaginea orașului. Berlinul este un oraș care nu doarme, cu o viață de noapte animată și o istorie bogată. Spațiile în aer liber sunt minunate, iar orașul este numai bun de explorat. Este extrem de accesibil pe jos, perfect pentru a face o plimbare într-o zi însorită! Arta stradală și graffitiul fac orice vizită puțin mai colorată și mai creativă. De la vestigiile renumite ale Zidului Berlinului până la catedrale, statui și memoriale remarcabile, sunt multe la care să te gândești și pe care să le descoperi în timp ce te plimbi pe străzile orașului, se precizează într-un comunicat al Wizz Air.

Toate zborurile Wizz Air sunt operate cu aeronave Airbus A320 cu 180 de locuri, A320neo cu 186 de locuri, A321 cu 230 locuri și aeronave Airbus A321neo cu 239 locuri.

Cu această nouă destinație, Wizz Air zboară de pe Aeroportul Iași în 14 țări, extinzându-și conexiunea către 25 de destinații și rute operate.

 „Suntem încântați să inaugurăm o nouă rută care leagă pasagerii între România și Germania. Cu o istorie fascinantă și o arhitectură incredibilă, țara oferă ceva pentru fiecare tip de călător. Aceste rute reflectă angajamentul nostru de a oferi clienților noștri din România o conectivitate îmbunătățită, tarife accesibile și mai multe opțiuni de zbor. Vom continua să inovăm și să ducem mai departe tradiția zborurilor low-cost, sustenabile, în beneficiul pasagerilor români, și sperăm să ne vedem în curând pe zborurile noastre Wizz Air”, declară Valeria Bragarenco, Corporate Communications Manager Wizz Air.

„Suntem încântați să anunțăm lansarea noilor zboruri Wizz Air fără escală, de la Iași la Berlin, destinație mult așteptată de pasagerii noștri. De astăzi, orașul Iași este conectat cu capitala Germaniei, cea mai dezvoltată economie din Europa și un centru major pentru cultură și educație, iar din acest punct de vedere, noua rută nu poate decât să ne aducă beneficii. Despre permanentizarea rutei Iași – Berlin am purtat discuții încă de anul trecut și mă bucur că azi avem aceste rezultate. Din Iași în Germania sunt curse spre Dortmund și Memmingen, dar Berlinul face parte din strategia noastră de dezvoltare. Portofoliul de rute al IASI Airport numără, în prezent, 21 de destinații internaționale deservite de compania Wizz Air. Sunt convins că ieșenii, și nu numai, vor profita de această oportunitate, iar noua ruta va fi un succes. Vreau să mulțumesc partenerului nostru Wizz Air pentru deschidere și susținerea dezvoltării Aeroportului Iași, cel mai important aeroport din regiunea Moldovei”, afirmă, la rândul său, Romeo Vatră, Directorul General al Aeroportului Iași.

 „Aeroportul Iași se află în cea mai bună etapă de dezvoltare a sa. Traficul de pasageri în continuă creștere, diversificarea destinațiilor de călătorie, în paralel cu extinderea și modernizarea aeroportului prin construirea noului terminal T4 sunt indicatori clari ai evoluției fără precedent a Iași Airport. Perioada de după pandemie a însemnat practic reinventarea aeroportului, iar cu o nouă viziune și o strategie concretă am reușit să înregistrăm cele mai bune rezultate din istoria aerogării. Noua rută Iași – Berlin pe care Wizz Air o introduce vine ca o confirmare a faptului că suntem un partener de încredere pentru operatorii aerieni și consolidează deschiderea Iașului față de Europa, prin conexiunea cu cele mai importante capitale europene. Felicit Wizz Air pentru alegerea de a lansa zborul Iași – Berlin. Sunt sigur că această cursă va fi de interes pentru călători și va completa perfect harta destinațiilor de pe Aeroportul Iași”, spune  Costel Alexe, președintele Consiliului Județean (CJ) Iași.

 

Despre Wizz Air

Wizz Air, compania aeriană ultra-low-cost cu cea mai rapidă creștere din Europa, operează o flotă de 181 de aeronave Airbus A320 și A321. O echipă de profesioniști în aviație asigură servicii superioare și tarife foarte scăzute, ceea ce face ca Wizz Air să fie alegerea preferată a 27,1 milioane de pasageri în anul financiar F22, care s-a încheiat pe 31 martie 2022. Wizz Air este listată la London Stock Exchange cu abrevierea WIZZ. Compania a fost numită recent una dintre cele mai sigure zece companii aeriene din lume de către airlineratings.com, singura agenție mondială de siguranță și rating de produse, iar în 2020 – „Compania aeriană a anului” de către Air Transport Awards, cele mai dorite premii internaționale pe care le pot primii profesioniștii sau companiile, premii ce recunosc persoanele și companiile care s-au remarcat prin rezultate extraordinare, inovații și servicii superioare. De asemenea, Wizz Air a fost recunoscută drept „Cea mai sustenabilă companie aeriană low-cost” în cadrul World Finance Sustainability Awards 2022 și a primit distincția „Global Environmental Sustainability Airline Group of the Year” în cadrul CAPA – Centre for Aviation Awards 2022.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;