Peste 2.000 de medici, prezenţi le ediţia din acest an a Zilelor Spitalului Clinic de Recuperare

Aproximativ 2.000 de medici din diferite specialităţi (fizioterapeuţi, psihologi, audiologi şi asistenţi medicali) vor participa  în acest an, în format fizic şi online, în perioada 27 martie – 3 aprilie, la Zilele Spitalului Clinic de Recuperare, manifestare de prestigiu, devenită deja tradiţională. Potrivit organizatorilor punctul central al ediţiei din acest an a manifestării îl constituie Conferinţa “Paradigme în recuperarea medicală”,  la care se vor adăuga trei cursuri din specialităţile cardiologie şi ORL, toate acestea fiind evaluate pentru medici cu 41 de puncte de Educaţie Medicală Continuă (credite EMC) de către Colegiul Medicilor din România şi cu 15 credite EMC pentru asistenţii medicali. Pe parcursul celor şase zile de lucrări ştiinţifice de mare calitate, aproximativ 150 de lectori vor prezenta cele mai noi informaţii ȋn disciplinele specifice recuperării medicale: cardiologie, pneumologie, neurologie, reumatologie, medicina muncii, ortopedie, orl, fizioterapie, RMFB, la eveniment urmând să fie prezent și directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Iași, dr. Corina Gîscă.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;