5:14 pm - Wednesday April 29, 7429

Numărul virozelor respiratorii şi al pneumoniilor, din nou în creştere la Iaşi

Conform datelor centralizate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP), în săptămâna 20 – 26 martie, în judeţul Iaşi s-au înregistrat 8.309 cazuri de infecții respiratorii acute, cu 3,85% mai multe faţă de săptămâna anterioară (8.033). Din numărul total al afecţiunilor, 7.077 sunt infecții virale ale căilor respiratorii superioare (+576), 1.154 pneumonii (+245) şi 78 cazuri de gripă (-48), la aproape toate grupele de vârstă,

Din totalul cazurilor de gripă, în acest moment sunt internate 38 de persoane, cu două mai multe faţă de săptămâna anterioară, restul persoanelor efectuând tratament la domiciliu.

Din analiza stratificată pe grupe de vârstă a reieşit că incidența cea mai mare pentru gripă, şi pneumonii este15- 49 de ani, iar pentru viroze respiratorii grupa 5 – 14 ani. În intervalul de timp menționat nu s-au înregistrat decese din cauza infecţiei cu virusul gripal de tip A.

În săptămâna 20 – 26 martie, în judeţul Iaşi au fost raportate 339 de internări, cu 73 mai multe față de săptămâna anterioară, reprezentând 4,36% din numărul total de cazuri. Dintre acestea, 199 de internări sunt cauzate de infecţii virale ale căilor respiratorii superioare, 162 de pneumonii şi 38 din cauza gripei.

În ceea ce priveşte vaccinarea antigripală, conform datelor centralizate de Direcţia de Sănătate Publică, de la începutul campaniei, în luna octombrie 2022, şi până pe data de 28 martie 2023, la nivelul judeţului Iaşi s-au imunizat 77.344 de persoane, cu 33 mai multe faţă de săptămâna precedentă.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;