Furnizarea apei potabile, întreruptă joi, 6 aprilie, către utilizatorii din zona Nicolina-CUG

În vederea remedierii unei avarii apărută la o conductă situată la intersecția străzilor Răzoarelor cu șoseaua Nicolina,  furnizarea apei potabile către utilizatorii din cartierele Nicolina I, Nicolina II, zona CUG precum și localitățile: Valea Adâncă, Horpaz, Lunca Cetățuii, Miroslava, Horlești și Dumbrava va fi întreruptă joi, 6 aprilie, până la ora estimată 16.00, informează ApaVital.

La finalizarea intervenției se va realiza spălarea conductelor și instalațiilor afectate, urmată de evacuarea apei la rețeaua de canalizare stradală. Cu toate acestea, la reluarea furnizării apei, există posibilitatea ca apa să înregistreze valori mai mari ale parametrului turbiditate, situație în care robinetul trebuie lăsat deschis timp de câteva minute, pentru ca apa să revină la caracteristicile normale de potabilitate. Dacă situația persistă, sunați la APAVITAL S.A., iar o echipă de lucru specializată se va deplasa în zonă pentru a soluționa problema sesizată.

Pentru informații suplimentare și sesizări, utilizatorii pot suna la Centrul de contact APAVITAL S.A., telefon 0232.969.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;