Campanie de conştientizare a populaţiei privind riscurile poluării apei şi solului cu nutrienţi, lansată la Iaşi de Ministerul Mediului şi Pădurilor

În prezenţa secretarului de stat în Ministerul Mediului şi Pădurilor, Mugurel Cozmanciuc, la Iaşi a avut loc marţi, 19 iunie, lansarea oficială a campaniei de sensibilizare şi conştientizare a proiectului “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi pentru Bazinul Hidrografic Prut”. La eveniment, care s-a desfăşurat la Hotelul „Astoria”, au fost prezenţi, pe lângă reprezentanţi ai autorităţilor locale din judeţele care fac parte din Bazinul Hidrografic Prut, respectiv Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi, directorul executiv al Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Iaşi, Dănuţ Pirchiu, comisarul-şef al Gărzii de Mediu (GM) Iaşi, Ștefan Kocsis, precum şi directorul Administraţiei Bazinale Prut-Bârlad (ABPB), Mircea Duţu. „Proiectul Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi pentru Bazinul Hidrografic Prut are ca scop îmbunătăţirea calităţii apei potabile şi, implicit, a sănătăţii populaţiei. Din acest motiv, un rol important al întâlnirii care se desfăşoară în aceste zile la Iaşi, la care participă reprezentanţi ai principalelor instituţii de profil, atât de la nivel naţional, cât şi local, îl reprezintă conştientizarea opiniei publice în legătură cu pericolul pe care poluarea cu nutrienţi o poate avea asupra sănătăţii cetăţenilor”, a declarat, în deschiderea lucrărilor, secretarul de stat în Ministerul Mediului şi Pădurilor, Mugurel Cozmanciuc. Reprezentantul Guvernului a subliniat că un rol important în atingerea acestui obiectiv îl au, pe lângă instituţiile centrale, reprezentanţii autorităţile locale, respectiv primarii, dar şi populaţia. „Poluarea apelor cu nutrienţi a constituit o problemă majoră în ultimii ani în judeţul Iaşi, unde, din păcate, s-au înregistrat şi câteva decese din această cauză. De aceea, este important să fie întărită capacitatea administrativă privind combaterea poluării cu nutrienţi în Bazinul Hidrografic Prut”, a subliniat secretarul de stat în Ministerul Mediului şi Pădurilor. Proiectul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi pentru Bazinul Hidrografic Prut” are două componente principale şi anume: una, care vizează realizarea infrastructurii de preluare, transport şi depozitare a gunoiului de grad şi a celui menajer din gospodării, mai ales a celor din mediul rural, şi o a doua, care constă într-o campanie de conştientizare a cetăţenilor cu privire la riscurile provocate de poluarea cu nutrienţi a apei. În judeţul Iaşi, proiectul urmează să fie implementat în zece localităţi, respectiv Miroslava, Leţcani, Voineşti, Deleni, Grajduri, Mironeasa, Scânteia, Cotnari, Mirceşti şi Cristeşti, acesta constând în dotarea comunităţilor respective cu echipamente specifice de eliminare a riscului poluării cu nutrienţi, achiziţionarea de platforme pentru ridicarea, transportul şi depozitarea în condiţii de siguranţă a gunoiului de grajd şi a celui menajer, la care se adaugă organizarea de campanii locale de promovare a măsurilor de eliminare a riscului de poluare cu deşeuri a pânzei freatice.

Filed in: Administrație, Economic

Comments are closed.

;