Municipalitatea reia acţiunea de dezinsecţie, larvicidare şi de tratamente împotriva căpuşelor

Începând de astăzi, 2 mai, la Iaşi a fost reluat programul de dezinsecție, larvicidare și tratamente împotriva căpușelor pe întregul domeniu public al municipiului. Potrivit reprezentanţilor Primăriei, vor fi, în total, 21 de acţiuni de acest fel, efectuate în zilele de 2, 4, 11, 18, 25 și 30 mai, 8, 15, 22 și 29 iunie, 6, 13, 20 și 27 iulie, 3, 10, 17, 24, 31 august și, respectiv, 7 și 14 septembrie.

De asemenea, acțiuni de larvicidare, cât și tratamente împotriva căpușelor vor avea loc pe 4 și 18 mai, 15 iunie și 13 iulie, prestatorul acestor servicii fiind asocierea SC Wasval SRL – SC Mior SRL – SC Expert 3D SRL.

Datele prezentate pot suferi modificări, întrucât depind de condițiile meteorologice sau alți factori care ar putea restricționa efectuarea serviciilor.

Pentru dezinsecție și pentru tratamentul împotriva căpușelor pe domeniul public, produsul folosit este Sting, iar pentru larvicidare VectoBac WG.

Orice alte informații privind modul de desfășurare a acestor acțiuni pot fi obținute de la prestator, la telefon 0232.254.328, sau de la Direcția Tehnică și Servicii Comunitare a Primăriei Municipiului Iași, la telefon 0232.267.582, interior 148.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;