5:14 pm - Friday April 29, 5368

Fostul parlamentar ieşean Anghel Stanciu s-a stins din viaţă

Fostul parlamentar ieşean Anghel Stanciu s-a stins din viaţă duminică, la vârsta de 74 de ani.

“Dedicat carierei de dascăl, căreia i-a dăruit peste 50 de ani, slujitor al Geotehnicii, Fundațiilor, Tunelurilor, domnul profesor universitar emerit Anghel Stanciu va rămâne în amintirea colegilor și a studenților ca o prezență elegantă, sobră, autoritară prin cultură, prin măiestria didactică precum și prin rolul important pe care l-a avut in politica locală și națională având 6 mandate de parlamentar”, se arată într-un mesaj postat pe Facebook de consilierul local Mugurel Laicu.

Un profesor este asemeni unei candele ce se consumă dăruind lumină studenților, generație după generație! Azi CANDELA domnului profesor dr. Ing. emerit academicianul Anghel Stanciu, s-a stins aici, în ceea ce privește dăruirea de lumină pe pământ, dar cei care au primit lumină de la el o sa-i aprindă mereu o candelă, rugându-se pentru sufletul lui la plecarea ,,de dincolo de stele”, ÎN ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR! Un om moare de două ori: odată când sufletul părăsește corpul și a doua oară când nimeni nu mai vorbește despre el!

Domnul profesor emerit academician Anghel Stanciu ….rămâne nemuritor în sufletul multor serii de studenți, care l-au iubit și apreciat, rămâne nemuritor pentru opera didactică și politică pe care o lasă moștenire. DRUM LIN, DOMNULE PROFESOR, SPRE ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR! – mai scrie Mugurel Laicu în postare.

Anghel Stanciu s-a născut pe data de 15 august 1949, în comună Toporu din judeţul Giurgiu. El a absolvit Institutul de Construcţii Bucureşti, Facultatea Căi Ferate, Drumuri şi Poduri, în anul 1972. În anul 1981, obţine titlul de doctor inginer în specialitatea geotehnică şi fundaţii

Profesor in cadrul Catedrei de Geotehnică şi Fundaţii din cadrul Facultăţii de Construcţii Iaşi, Universitatea “Gheorghe Asachi” din Iaşi şi membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România şi al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Sivice “Gheorghe Ionescu Siseşti”, Anghel Stanciu a lăsat în urma sa o impresionantă moştenire ştiinţifică şi didactică constând în peste 216 lucrări ştiinţifice publice, 20 de cursuri, manuale, cărţi şi îndrumătoare, 7 brevete de invenţii, 71 de contracte de cercetare ştiinţifică şi 15 proiecte realizate.

De asemenea, Anghel Stanciu a fost şi Preşedinte al Senatului Universităţii Tehnice “Gheorghe Asach”i din Iasi în perioada 2012-2016.

Valoarea ştiinţifică a cercetărilor şi publicaţiilor lui Anghel Stanciu a fost recunsocută printr-o serie de premii precum: Premiul “Anghel Saligny” al Academiei Române în anul 2006 pentru Tratatul “Fundaţii – Fizica şi Mecanica Pământurilor”, Premiul “Mihai Hanganu” al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, în anul 2016, pentru Tratatul “Fundaţii- Investigarea şi încercarea terenului de fundare”.

În anul 2002, Anghel Stanciu este decorat cu Ordinului Naţional “Serviciul credincios” in Grad de Cavaler, pentru merite deosebite în activitatea ştiinţifică şi didactică, iar în anul 2004 este decorat cu acelaşi Ordin pentru merite deosebite în activitatea parlamentară.

Anghel Stanciu a fost deputat de Iaşi timp de 24 de ani, din partea PRM şi PSD, în perioada 1992- 2016.

Filed in: Informațía zilei, Politic

Comments are closed.

;