Şcoli de vară pentru elevi, organizate de Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează în luna iulie 12 școli de vară gratuite, dedicate elevilor de liceu, 11 dintre acestea fiind finanțate de către Banca Internațională de Reconstrucție și Dezvoltare (Banca Mondială) în cadrul Proiectul privind Învățământul Secundar (ROSE).

Şcolile de vară vor avea loc în perioadele 03.07 – 16.07 (Școala de vară „Descoperim Pământul spre culmile cunoaşterii!” – GEO-GEO – Facultatea de Geografie și Geologie), respectiv 17.07 – 30.03 (celelalte școli de vară ROSE).

La şcolile de vară ROSE din acest an s-au înscris 605 elevi care studiază la liceele eligibile în cadrul acestui proiect pentru a ocupa unul dintre cele 450 de locuri disponibile la una dintre următoarele școli de vară:

 „Experiență universitară timpurie pentru elevi de liceu: program-punte în domeniile

Educație Fizică şi Sport şi Teologie Romano-Catolică (TEOSPOR)” (Facultatea de Educație

Fizică şi Sport şi Facultatea de Teologie Romano-Catolică);

  „Cum ajung profesor/antrenor?” Şcoala de vară – CAPA (Facultatea de Educație Fizică şi

Sport);

 „De-ale viitorului: informatică și matematică – INFORMAT” (Facultatea de Informatică și

Facultatea de Matematică);

 „Descoperă-ţi vocaţia prin educaţie! Şcoala de vară – Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei –

DEVO” (Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei);

 „Descoperim Pământul spre culmile cunoaşterii!” (GEO-GEO) (Facultatea de Geografie și

Geologie);

 „Şcoala de vară în domeniul Teologiei Ortodoxe şi Istoriei pentru îmbunătățirea

oportunităților de participare la învățământul universitar a elevilor cu risc de abandon –

TEOIST” (Facultatea de Teologie Ortodoxă și Facultatea de Istorie);

 „Şcoală de vară pentru Ştiințe: program-punte pentru tranziția de la liceu la universitate

– Vara Ştiințelor” (Facultatea de Biologie și Facultatea de Chimie);

 „Vacanță juridică DREPT în Iași – Drept în Iași!” (Facultatea de Drept);

 „Vino la Facultatea VERDE” (Facultatea de Biologie);

 „Vreau să fiu student la Litere! – LiteratIS” (Facultatea de Litere);

 Şcoală de vară pentru Economiști (EconomIS) (Facultatea de Economie și Administrarea

Afacerilor).

Școlile de vară ROSE, care se vor desfășura în Campusul UAIC din Iaşi, au ca scop organizarea de cursuri și alte activități relevante destinate elevilor de liceu, cu precădere celor dezavantajați social, pentru încurajarea finalizării de către aceștia a studiilor liceale și facilitarea continuării educației la nivel terțiar.

Elevii vor participa la activități diverse, precum: aplicații practice din cadrul vizitelor de studiu realizate la Stațiunile Universității, dar și vizite de studii la instituții financiar-bancare, companii din domenii IT, la un studio de televiziune sau situri istorice și ateliere de restaurare a artefactelor bisericești.

Participanţii la şcolile de vară ROSE vor beneficia de cazare și masă pe toată perioada desfăşurării programului. De asemenea, vor fi asigurate exclusiv cheltuielile de deplasare

(dus – întors), iar fiecare elev va primi un kit de instruire cu diverse resurse educaționale utile pentru desfășurarea activităților educative. Pe durata școlilor de vară, elevii vor fi monitorizați în permanență de cadre didactice și studenți supraveghetori.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași desfășoară, încă din anul 2017, programe de vară finanțate din Proiectul privind Învățământul Secundar (ROSE), de către Banca Internațională de Reconstrucție și Dezvoltare (Banca Mondială). În perioada 2017-2022 s-a înregistrat un număr de 2052 de participanţi la cele 12 Programe de vară organizate, numărul total de elevi beneficiari fiind 1836. Aproape jumătate dintre elevii beneficiari ai programelor de vară organizate de către UAIC au devenit studenţi ai Universităţii.

De asemenea, în perioada 3-8 iulie, Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași organizează Școala de vară ,,Iași – istorii, oameni, monumente”. Evenimentul se adresează elevilor din clasele IX-XI din județul Iași. Cursurile și activitățile din cadrul Școlii de vară vor fi susținute de profesori de la Facultatea de Istorie din Iași și de profesori din învățământul secundar ieșean. Prin cunoașterea trecutului, elevii ieșeni vor fi mai conectați la prezent și la viitor, vor înțelege și aprecia tendințele de dezvoltare ale orașului de-a lungul timpului, vor interacționa prin povești și vizite cu obiective aparținând patrimoniului național, vor cunoaște istoria edificiilor și personalităților, vor fi cetățeni conștienți și implicați.

Deschiderea Școlii de vară va avea loc luni, 3 iulie, la ora 9.00, în sala H1 (Corp H).

Proiectul este finanțat de Primăria Municipiului Iași și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;