5:14 pm - Monday April 29, 6740

Trei persoane suspecte de antrax, internate la Spitalul de Boli Infecţioase

La sfârşitul săptămânii trecute, la Triajul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase “Sfânta Parascheva” din Iaşi s-au prezentat trei persoane care prezentau semne şi simptome caracteristice bolii Antrax cutanat. Pacienţii au fost evaluaţi, internaţi şi s-a iniţiat imediat tratamentul specific. Unul dintre pacienţi a necesitat şi intervenţie chirurgicală, a declarat dr. Florin Roşu, managerul acestei unităţi medicale, care a adăugat că toţi cei trei pacienţi au declarat că lucrează la o fermă de bovine din judeţul Iaşi.

“În momentul de faţă, pacienţii urmează tratament, sunt stabili din punct de vedere hemodinamic şi respirator, fiind strict monitorizaţi multidisciplinar”, a afirmat dr. Florin Roşu.

Antraxul este o boala infecţioasă gravă, cauzată de Bacillus anthracis, o bacterie rezistentă, care poate supravieţui în condiţii extreme pentru o perioadă lungă de timp. De asemenea, bacteria este foarte toxică..

Antraxul apare în mod obişnuit la animale şi este o boală foarte gravă pentru oameni. Antraxul se răspândeşte prin intermediul sporilor ce sa găsesc la nivelul solului. Aceştia devin activi doar în momentul în care pătrund în organism.

Bacillus anthracis produce spori rezistenţi ce pot provoca o infecţie potenţial letală la oameni şi animale. Există patru forme diferite de antrax: Antrax cutanat, antrax respirator, antrax gastrointestinal şi respectiv antrax orofaringian.

Cea mai comună formă de antrax este reprezentată de antraxul cutanat. Bacteria se răspândeşte din cauza contactului direct al sporului cu tegumentul unei persoane sau cu o leziune cutanată.

Infecţia cu antrax are loc atunci când bacteria B. anthracis intră în organism printr-o leziune cutanată, ingestie de alimente contaminate sau inhalare. Sporii de antrax devin activi în momentul în care pătrund în organism. Odată active, bacteriile se multiplică, creând toxine ce provoacă boala.

Oamenii se pot infecta cu antrax prin: intrarea în contact cu animale infectate cu antrax, consumul de alimente ce provin de la animale infectate, inhalarea sporilor, în mod tipic în timpul procesării produselor animalelor contaminate, sau în cazul în care antraxul este folosit ca armă biologică.

Fiecare formă de antrax are propria gamă de simptome. Pentru majoritatea formelor, simptomele apar în decurs de o săptămână de la expunerea la bacterie. În cazul antraxului respirator, simptomele pot apărea şi la o lună după expunere.

Antraxul poate fi tratat cu antibiotice dacă este diagnosticat la timp. Fără tratament, riscul de deces din cauza antraxului creşte.

Riscul decesului pentru antraxul cutanat este de 20%, dacă este lăsat netratat. Dacă o persoană este infectată cu antrax gastrointestinal, riscurile de deces sunt de la 25% până la 75%. Cel puţin 80% dintre oameni mor după inhalarea sporilor de antrax, dacă nu au fost trataţi la timp.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;