Terenurile din cadrul Bazei Sportive Miroslava au fost omologate de FRF

Toate cele trei terenuri de joc din cadrul Bazei Sportive Miroslava au fost omologate de Federaţia Română de Fotbal (FRF) în vederea desfăşurării competiţiilor oficiale în noul sezon competiţional, care va debuta pe 25 august.

O delegaţie a Comisiei de omologare din cadrul FRF a inspectat la sfârşitul săptămânii trecute cele trei terenuri, dintre care două cu iarbă şi unul sintetic, aflate în proprietatea Bazei Sportive Miroslava, fiind mulţumită de modul în care sunt acestea administrate.

Membrii comisiei au verificat minuţios fiecare detaliu din cadrul celor trei terenuri de joc disponibile. În prezenţa mai multor reprezentanţi ai instituţiilor publice şi private, comisia a constatat că terenurile de iarbă, respectiv terenul 1, dar şi terenul 2, întrunesc condiţiile sportive pentru desfăşurarea jocurilor oficiale din sezonul 2023/2024 de Liga a III-a.

Noutatea vine de la terenul 3, mai precis, de la noul teren sintetic de dimensiuni mari, ce tocmai a intrat în ultima fază de implementare. Comisia a omologat şi acest teren pentru Liga 3, cu menţiunea ca în termen de patru luni să îi fie instalată o tribună, necesară pentru condiţiile minime de joc.

Conducerea şi-a luat angajamentul de a îndeplini această cerinţă, discutandu-se de altfel şi despre posibilitatea montării unei nocturne, asemănătoare celei de pe Stadionul “Balciu” – se arată într-un comunicat semnat de conducerea clubului.

Pe lângă cele trei terenuri de joc, în incinta Bazei Sportive Uricani este în lucru, în acest moment şi finalizarea noii săli de sport, care urmează să fie dată în folosinţă până la sfârşitul acestui an.

În altă ordine de idei, în această săptămână, la stadionul din Uricani, fotbaliştii de la Ştiinţa Miroslava şi-au reluat pregătirile în vederea începerii noului sezon.

La reunire au fost prezenţi 28 de jucatori, mulţi dintre aceştia aflaţi în probe. Dintre jucătorii care au evoluat şi în stagiunea trecută, la stadion au fost prezenţi Ciofu, Mihăeş, Saizu, Iuraşcu, Bordeianu, Botezatu, Corobuţă, Lupu, Sonea, Ayamantey, Bogles, Sovea şi Alima.

Trupa antrenată de Tibor Selymes va continua antrenamentele în incinta bazei sportive de la Uricani, urmând ca vineri, după vizita medicală, să plece într-un cantonament de opt zile la Vatra Dornei, unde accentul va fi pus în special pe pregătirea fizică.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;