Ambulatoriul integrat al Spitalului Clinic de Urgență ”Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași, reabilitat cu fonduri europene

În prezența președintelui Consiliului Județean (CJ) Iași, Cristian Adomniței, și a directorului de Comunicare, Cooperare și Dezvoltarea Afacerilor din cadrul Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE), la Iași a fost semnat miercuri, 25 septembrie, contractul de finanțare al proiectului privind reabilitarea ambulatoriului integrat al Spitalului Clinic de Urgență ”Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași. ”În perioada imediat următoare, prin intermediul fondurilor europene, Consiliul Județean va moderniza patru ambulatorii. În următorii ani am în vedere realizarea de reparații capitale la toate cele șase spitale din subordine. Până la venirea mea la Consiliul Județean, cele șase spitale primeau, aproape într-un mod egal, circa două milioane de lei anual pentru diferite lucrări. Nu era o sumă mică, dar banii nu erau niciodată suficienți pentru a începe lucrări importante. Astfel că nu se putea realiza nimic semnificativ. Am schimbat această tradiție și am ales ca două spitale, Spitalul de Neurochirurgie și Spitalul pentru Copii, cele mai mari spitale din regiunea noastră, să primească sumele necesare pentru reparații capitale. La sfârșitul acestui mandat vom avea două spitale reparate complet, deocamdată fondurile fiind doar de la Consiliului Județean”, a declarat, imediat după semnarea  documentului, președintele CJ Iași, Cristian Adomniței. Proiectul privind reabilitarea ambulatoriului integrat al Spitalului Clinic de Urgență ”Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași are o valoare de aproximativ 6,19 milioane lei, din care 4,85 milioane lei fonduri nerambursabile. Durata de implementare a proiectului este de 21 de luni. Grupul țintă al proiectului îl constituie pacienții ambulatoriului, respectiv circa 25.000 de persoane, pentru primul an de funcționare. Rezultatele estimate a fi obținute în urma implementării proiectului sunt următoarele: realizarea unui ambulatoriu echipat, reabilitat și complet modernizat, realizarea unei suprafețe construită desfășurată reabilitată de 1.100 mp, darea în folosință a șapte cabinete medicale modernizate și dotate, creșterea cu 20% a numărului de consultații în ambulatoriu, prin scăderea numărului de pacienți redirecționați către alte spitale cu 20%, începând cu al doilea an de la finalizarea implementarii proiectului, reducerea cu 30% a duratei de spitalizare prin modernizarea serviciilor medicale din cadrul ambulatoriului integrat (de la zece zile de spitalizare la șapte zile), creșterea eficienței energetice a clădirii reabilitate cu 10%. Deschiderea ofertelor privind contractul de lucrări a avut loc în data de 30 august 2013 (în total au fost depuse nouă oferte), procedura aflându-se în acest moment în faza de evaluare. Semnarea contractului cu firma câștigătoare a licitației este estimată a avea loc în prima jumătate a lunii octombrie, perioada de execuție a lucrărilor fiind de 12 luni. Proiectul ,de reabilitare a ambulatoriului integrat al Spitalului Clinic de Urgență ”Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași încheie lista celor patru proiecte finanțate cu fonduri europene de reabilitare și modernizare a ambulatoriilor de spital, al căror beneficiar este Consiliul Județean Iași. Lista mai cuprinde reabilitarea ambulatoriului integrat al Spitalului Clinic Județean ”Sf. Spiridon” din Iași – punctul de lucru din Str. Gen.Berthelot nr.2, derulat în perioada februarie 2010 – octombrie 2011, reabilitarea ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Obstetrică si Ginecologie ”Cuza Vodă” Iași, respectiv reabilitarea ambulatoriului de specialitate al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iași, pentru ultimele două contractele de finanțare fiind semnate în luna august a acestui an.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;