5:14 pm - Sunday April 29, 6108

Grădiniţa din Dacia, inaugurată în prezenţa autorităţilor locale

Cu ocazia deschiderii noului an de învăţământ, la Iaşi a fost inaugurată luni, 11 septembrie, o nouă grădiniţă. Este vorba despre Grădiniţa cu Program Prelungit “Sfântul Stelian” din cartierul Dacia, situată pe strada “Prof. Ion Simionescu”.

Alături de primarul Mihai Chirica, la ceremonie au fost prezenţi, printre alţii, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, directorul Agenţiei Regionale de Dezvoltare Nord-Est, Vasile Asandei, şi inspectorul şcolar general al judeţului Iaşi, Luciana Antoci.

“Grădinița de pe strada Prof. I. Simionescu este o unitate de învățământ nouă, pe care am construit-o „de la zero” și am dotat-o cu fonduri europene. Cu 14 săli de grupă și 280 de locuri pentru copii, noua unitate de învățământ din Dacia este cea mai mare grădiniță din orașul nostru! Totodată, în urma discuțiilor cu câțiva părinți, am propus Inspectoratului Școlar Județean Iași ca în noua grădiniță din Dacia să își desfășoare activitatea și copiii și educatoarele de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 27 de pe strada Tabacului, aflată în structura administrativă a Școlii Gimnaziale „George Coșbuc”, a declarat primarul Mihai Chirica, în alocuţíunea rostită cu acest prilej.

“Această grădiniță reprezintă o unitate de învățământ nouă, construită “de la zero” cu fonduri europene, ceea ce subliniază angajamentul față de dezvoltarea educației și viitorul copiilor noștri. Cu un total de 14 săli de grupă și 280 de locuri pentru copii, Grădinița „Sfântul Stelian” este cea mai mare grădiniță din orașul nostru, oferind oportunități educaționale de calitate pentru familiile din comunitatea noastră. Felicitări Primăriei Municipiului Iași, pentru că ne-ați adus această grădiniță modernă și bine echipată, care va contribui la creșterea și dezvoltarea copiilor noștri. Suntem cu toții mândri de această nouă resursă educațională și suntem recunoscători pentru angajamentul nostru comun în a oferi copiilor noștri cele mai bune șanse pentru un viitor strălucit”, a spus, în cuvântul său, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe.

Pe lângă copiii din cartierul Dacia, noua unitate de învăţământ îi va găzdui în acest an şcolar şi pe copiii de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 13 din cartierul Tătărași, unitate aflată într-un proces complex de reabilitare și modernizare.  Potrivit primarului Mihai Chirica, transportul copiilor din și spre Tătărași se va face cu autobuzele Companiei de Transport Public (CTP), urmând ca micuții să revină în anul școlar următor, 2024 – 2025, într-un spațiu care va oferi condițiile optime pentru educarea lor.

Valoarea totală a proiectului, care include echiparea cu mobilier și dotări şi amenajarea unui spaţiu de joacă, este de 7.952.864,61 lei (circa 1,65 milioane de euro).

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;