Ieşenii, invitaţi să viziteze Observatorul Astronomic al Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”

Conducerea Executivă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a aprobat miercuri, 11 octombrie, programul de funcționare a Observatorului Astronomic pentru publicul larg.

Astfel, începând de joi, 12 octombrie, orice pasionat de astronomie se va putea bucura, gratuit, de observații astronomice, după următorul program: joia și sâmbăta, în intervalul orar 19.00 – 21.00(pe parcursul lunii octombrie) și în intervalul orar 18.00 – 20.00 (pe parcursul lunilor noiembrie, decembrie și ianuarie).

„Suntem încântați că, după mai bine de 10 ani, redăm comunității academice și publicului larg Observatorul Astronomic al UAIC, care va continua să fie un reper al demersurilor dedicate cunoașterii științifice pentru numeroase generații de profesori, studenți și cercetători, dar și un punct de atracție turistică”, a declarat prof. univ. dr. Tudorel Toader, rectorul UAIC.

Construit în 1913, Observatorul Astronomic din Iași a fost al doilea din țară, după cel înființat la București. Gândit inițial ca laborator de astronomie pentru Facultatea de Matematică a Universității a fost considerat, la vremea sa, cel mai modern observator astronomic din Europa. Includea, pe lângă luneta centrală și săli de laborator, o bibliotecă, precum și un apartament pentru profesorii de astronomie ai Universității. Edificiul, înscris în lista monumentelor istorice, a suferit numeroase intervenții de-a lungul timpului, cea mai radicală fiind realizarea Sălii Meridian.

Demersurile pentru restaurarea Observatorului Astronomic au început în septembrie 2016, iar în perioada 2020 – 2023, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a derulat proiectul de reabilitare, consolidare și modernizare a acestui obiectiv, cu finanțare integrală de la Compania Națională de Investiții.

Prin lucrările de consolidare și refuncționalizare, imobilul a fost restaurat în integralitatea sa cu păstrarea funcțiunii inițiale de cercetare atmosferică și spațială, amenajarea fostei locuințe prin integrarea sa în funcționalul unei instituții de cercetare, precum și realizarea unor spații de laboratoare care găzduiesc echipamente laser și de cercetare astronomică dintre cele mai avansate pe plan mondial.

Observatorul Astronomic al UAIC, inaugurat în data de 29 septembrie 2023, este situat pe Aleea Mihail Sadoveanu nr. 5-7.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;