5:14 pm - Saturday April 29, 7020

Exercițiu de simulare a unui accident aviatic pe Aeroportul Iași

Aeroportul Internațional Iași a organizat luni, 23 octombrie, un exercițiu de intervenție cu forțe în teren, pornind de la scenariul producerii unui accident de aviație civilă în perimetrul aeroportuar, la o distanță de până la o mie de metri de capătul pistei de decolare-aterizare. Evenimentul s-a realizat cu sprijinul personalului aeroportuar și al autorităților, respectiv Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Serviciul de Ambulanță Județean, Unitatea Primire Urgențe UPU-SMURD, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Inspectoratul de Poliție Județean şi Unitatea Militară UM 01564.

Prin această acțiune s-a urmărit testarea capacității de intervenție și de salvare a persoanelor, în cazul unui accident aviatic  în perimetrul aeroportului, perfecționarea deprinderilor participanților în organizarea, conducerea și executarea intervenției operative în situații de urgență cauzate de accidente structurale și incendii la aeronave, desfășurarea activităților cu respectarea procedurilor de intervenție și antrenarea întregului personal implicat în răspunsul la situații de urgență, precum şi verificarea modului de cooperare între Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași, structurile cu funcții de sprijin din Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Iași și personalul cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență din cadrul R.A. Aeroportul Iași.

 „Acest exerciţiu general cu desfăşurarea forţelor în teren este obligatoriu și îl organizăm o dată la doi ani, conform reglementărilor internaţionale. Trebuie să fim pregătiți în orice moment pentru situații deosebite care presupun mobilizarea întregii comunități. Luna viitoare, va ajunge la aeroport a treia autospecială de pompieri, achiziție importantă din proiectul de securitate pe care îl finalizăm anul acesta. Noua autoutilitară va îmbunătăți semnificativ capacitatea serviciului de salvare și stingere al Aeroportului de a interveni prompt în caz de incendiu sau accident aviatic. Mulțumesc tuturor participanților pentru sprijinul, implicarea și eforturile depuse în organizarea și desfășurarea exercițiului de astăzi”, a declarat Romeo Vatră, Directorul General al R.A. Aeroportul Iași.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;