Program restricţionat de furnizare a apei potabile în comuna Ruginoasa

Din cauza creșterii consumului de apă, resursele din rezervoarele de înmagazinare ApaVital se epuizează cu rapiditate, fiind necesară refacerea periodică a acestora. În aceste condiții, precizează reprezentanţii companiei într-un comunicat de presă, în perioada 9 noiembrie – 1 decembrie 2023 (inclusiv), pentru refacerea rezervelor de apă potabilă, ApaVital se află în neplăcuta situație de a furniza apă potabilă după program, zilnic, în intervalul orar estimat 7.00 – 10.00 și 19.00-22.00, către utilizatorii din localitățile Ruginoasa, Dumbrăvița și Rediu din comuna Ruginoasa. La reluarea furnizării, există posibilitatea ca apa să înregistreze valori mai mari ale parametrului turbiditate, situație în care robinetul trebuie lăsat deschis timp de câteva minute, pentru ca apa să revină la caracteristicile normale de potabilitate. Dacă situația persistă, consumatorii sunt rugaţi să sune la ApaVital, urmând ca o echipă de lucru specializată să se deplaseze în zonă pentru a soluționa problema sesizată. În vederea evitării eventualelor efecte negative cauzate de lipsa apei, ApaVital recomandă utilizatorilor afectați să-şi creeze rezerve de apă potabilă pentru perioada de întrerupere. Pentru informații suplimentare sau alte sesizări, utilizatorii pot suna la numărul de telefon 0232.969.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;