Primarul Mihai Chirica, de Ziua Naţională a României: Să nu ne fie frică să vorbim despre idealurile noastre, despre naţiune şi patrie!

Peste 10.000 de ieşeni au participat vineri, 1 Decembrie, la manifestările organizate în Piaţa Palatului Culturii, prilejuite de Ziua Naţională a României. Acestea au debutat la ora 10.00 cu un concert de muzică populară desfăşurat sub genericul „Noi suntem români”, urmat la ora 11.00 la un Te Deum oficiat de un sobor de preoţi în frunte cu ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi alocuţiunile autorităţilor locale.

În discursul său, prefectul Bogdan Cojocaru a evocat rolul pe care l-a avut avut Iaşul în înfăptuirea Marii Uniri şi obligaţia generaţiei de astăzi de a duce mai departe idealurile celor care au înfăptuit actul istoric de la 1 Decembrie 1918. “Rolul esenţial al Iaşului în istoria naţională nu poate fi negat de nimeni. Iaşul a fost capitala României  între anii 1916 şi 10918. Este capitala Moldovei şi capitala culturală a ţării, iar astăzi noi avem obligaţia de a duce mai departe idealurile atâtor generaţii de români. Avem nevoie unii de alţii pentru a lupta împreună pentru dezvoltarea şi modernizarea României. Vrem să avem acasă condiţii civilizate de trai, spitale moderne, şcoli în care copiii noştri să îşi poată forma un viitor decent, autostrăzi care să lege regiunile istorice, vrem o Românie puternică! În calitate de prefect al judeţului iaşi, mi-am propus să unesc toate instituţiile locale şi centrale şi să-i aduc la aceeaşi masă pe toţi cei care pot să transforme în realitate aşteptările ieşenilo. Doar prin parteneriate oneste şi împreună cu oameni integri, care să pună Iaşul pe primul loc în detrimentul intereselor personale sau al ambiţiilor politice, putem să îndeplinim cele mai importante obiective ale comunităţii”, a afirmat Bogdan Cojocaru, care a subliniat progresele făcute în ultima perioadă în ceea ce priveşte realizarea Autostrăzii Moldova şi respectiv a Autostrăzii Unirii. “În ultimul an s-au făcut progrese importante: autostrada Moldovei, de la Ploieşti până la Paşcani, are constructori desemnaţi care lucrează deja pe mai multe tronsoane. Autostrada Unirii a trecut în această săptămână o etapă importantă, care părea imposibilă în urmă cu ceva timp: aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru realizarea tronsonului montan. Mai este mult însă de muncă, dar avem susţinerea Guvernului şi mai avem şi un atu foarte important: o societate civilă determinată şi implicată, care merită toate aprecierile noastre”, a adăugat prefectul, care în continuare a dat citirii mesajul premierului Marcel Ciolacu cu ocazia Zilei Naţionale a României.

În cuvântul său, primarul Mihai Chirica a făcut apel la unitatea pe care trebuie să o demonstreze românii în această perioadă de grele încercări prin care trece Europa şi întreaga lume.

În primul rând, vreau să vă mulţumesc, în calitate de primar, pentru numărul mare şi sacrificiul pe care l-aţi făcut în această frumoasă zi de 1 Decembrie,  de a fi împreună, de a fi în faţa Palatului Culturii şi de a ne închina în faţa celor care s-au jertfit pentru România. Aici nu suntem oameni politici, aici nu suntem demnitari, aici toţi suntem români. Iar dacă cele trei culori ne-au demonstrat că există unitate, chiar dacă nu seamănă una cu cealaltă, asta înseamnă că şi noi putem fi uniţi, înseamnă că şi noi putem să clădim un viitor pentru această ţară. Poate că generaţia noastră nu a făcut cât ar fi trebuit, dar ne tragem seva din ceea ce au făcut generaţiile dinaintea noastră. Eroii noştri, cei pe care astăzi îi venerăm, cei pentru care astăzi suntem aici, sunt seva din care s-a născut România. Lor trebuie să ne închinăm zi şi noapte şi în rugăciunile noastre, în toate zilele noastre oriunde ne-am afla, a declarat primarul Mihai Chirica, care în continuare s-a referit la sacrificiile pe care le-au făcut înaintaşii noştri şi la datoria pe care noi, cei de astăzi, o avem, de a pune în practică idealurile acestora. “Nu suntem toţi românii acasă. Dar sufletele noastre sunt împreună. Şi, de aceea, trebuie să visăm întotdeauna că România anului 1918 este România noastră. Să nu ne fie frică să vorbim despre ţara noastră, despre idealurile noastre, despre naţiune şi patrie, despre tricolor şi imn, despre limbă şi graniţele ţării, sunt ale noastre, trebuie să le transmitem urmaşilor urmaşilor noştri şi trebuie să muncim pentru ele! Mai avem multe de făcut. Mult mai multe de făcut faţă de cât ar fi trebuit, dar cred că dacă unitatea, solidaritatea, gândul cel bun, pacea şi liniştea dintre noi vor domni, le vom face. Trăim vremuri grele, în care şi războiul şi terorismul  şi multe provocări sunt printre noi. De aceea trebuie să arătăm tuturor naţiunilor acestui continent şi acestei lumi că România este altceva. Că noi putem trăi împreună, că noi ştim ce ne trebuie, că noi ştim ce vrem şi că putem merge demn şi cu fruntea sus  în faţa tuturor naţiunilor. Să le mulţumim înaintaşilor noştri, să transmitem acest frumos gând copiilor noşltri, să moştenim ceea ce ni s-a dat, dar să dăm ceea ce am moştenit. Să nu uităm acest lucru şi să ne rugăm pentru ţară. Dumnezei să binecuvânteze patria noastră, poporul român şi pe fiecsare dintre noi, oriunde s-ar afla! La mulţi ani România, La mulţi ani ieşeni!, “a spus primarul Mihai Chirica în încheierea masajului adresat participanţilor la manifestări.

După discursurile oficialităţilor a urmat depunerea de coroane de flori la Statuia Domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt, urmată de parada militară, prilej cu care ieşenii au avut posibilitatea de a vedea la lucru tehnica de luptă şi ultimele echipamente aflate în dotarea Armatei Române. Ceremonia din Piaţa Palatului Culturii s-a încheiat cu tradiționala masă de 1 Decembrie, unde ieşenilor le-au fost servite porţii cu fasole de post, cârnați, vin fiert şi ceai. Manifestările prilejuite de Ziua Naţională a României s-au încheiat la ora 17.30, pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt (în faţa Primăriei), cu aprinderea iluminatului festiv de sărbători, urmată de retragerea cu torțe a militarilor din Garnizoana Iaşi, pe traseul Piaţa Unirii – Piaţa Palatului Culturii.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;