5:14 pm - Sunday April 29, 7663

Parcarea din faţa terminalului T4 al Aeroportului, deschisă publicului începând cu 31 decembrie

Începând de duminică, 31 decembrie, parcarea din faţa terminalului T4 al Aeroportului va fi deschisă oficial pentru public. Până la finalizarea testelor la noul sistem de management, noua parcare de la T4, la fel ca și cea de la T3 (deschisă din luna septembrie), va fi tot de scurtă durată și va avea un tarif unic de 10 lei/oră, anunţă reprezentanţăii Aeroportului Iaşi.  Accesul la noua parcare se va face ca până acum, prin punctul de intrare în parcarea de la T3, inclusiv pentru cei care vor să își lase mașinile la T4.

“Lucrările la parcarea nouă s-au finalizat. Ieri (vineri, 29 decembrie – n.r.) s-au turnat ultimii metri de asfalt, s-au montat noile bariere, stațiile de încărcare, afișajele electronice și camerele video. Începând de astăzi (sâmbătă, 30 decembrie – n.r.) redirecționăm fluxul de mașini pe un alt traseu, prin noul sens giratoriu, după ce montăm indicatoarele rutiere. În ianuarie, după recepția sistemului nou de management al parcării, vom avea o parcare modernă de 600 locuri, cu spații special amenajate pentru taxiuri și autobuze, cu bretea Kiss & Ride, cu tarife flexibile pentru scurtă și lungă durată și cu posibilități multiple de plată. Ne cerem scuze pentru blocajele în trafic generate ieri de operațiunile de asfaltare, mulțumim Poliției TA și Poliției Locale pentru suportul oferit la fluidizarea traficului”, a declarat Directorul General al Aeroportului Iași, Romeo Vatră.

Odată cu punerea în funcțiune a sistemului modern de management, pasagerii vor putea beneficia de ambele servicii – parcare pe termen scurt sau pe termen lung. De asemenea, tariful unic va fi înlocuit cu tarife diferențiate (pe ore, zile etc), cu posibilități multiple de plată. Parcările de la Ciric, aflate la 1.5 km de aeroport, sunt de lungă durată și pot fi folosite în continuare de cei care călătoresc de pe Aeroportul Iași. Stația rezervată mașinilor de taxi autorizate de aeroport se află, pentru moment, tot în parcarea de la T3, autobuzele CTP, autoturismele, taxiurile neacreditate de Regie și mijloacele de transport alternative având posibilitatea să debarce / îmbarce pasagerii pe platforma de la T2. Staționarea mai mult de 5 minute, cu excepția autobuzelor CTP, este interzisă, precizează reprezentanţii aeroportului într-un comunicat de presă.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;