Centru de Excelenţă pentru cercetare în domeniul taurinelor

La data de 31 octombrie 2013, Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Dancu Iaşi va finaliza implementarea proiectului „Dezvoltarea unui Centru de Excelenţă pentru Cercetare în Domeniul Taurinelor”, cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, POSCCE, Axa prioritară 2, Operaţiunea 2.2.1., Contract 06/01.03.2009, în valoare totală de 14.378.866,10 lei,  finalizat prin construcţia unui spaţiu nou şi independent pentru activitatea de cercetare şi prin achiziţia de echipamente de cercetare–dezvoltare noi şi performante, care să asigure condiţiile unei cercetări ştiinţifice de nivel european.

Scopul proiectului a fost înfiinţarea unui Centrul de Excelenţă  pentru cercetare în domeniul  taurinelor, prin construcţia unui spaţiu nou şi independent pentru activitatea de cercetare şi prin achiziţia de echipamente de cercetare–dezvoltare noi şi performante, care să asigure condiţiile unei cercetări ştiinţifice de nivel european.

Obiectivele proiectului proiectului au fost: dezvoltarea infrastructurii, resurselor umane, cercetării ştiinţifice fundamentale, aplicative şi inovare la nivel de excelenţă în domeniul creşterii şi exploatării taurinelor; promovarea, stimularea, asistarea şi încurajarea dezvoltării capacităţilor ştiinţifice şi tehnologice la nivel regional şi naţional; funcţionarea ca punct regional de contact /diseminare de informaţii şi know-how; crearea şi diseminarea tehnologiilor moderne de creştere şi exploatare, în concordanţă cu normele europene.

Astfel, din anul 2013  activitatea de cercetare se va desfăşura într-un spaţiu nou creeat prin darea în funcţiune a Centrului de Excelenţă pentru Cercetări în domeniul taurinelor, structurat  pe  6 laboratoare: genetică-ameliorare, biotehnologii de reproducţie, patologie bovină, nutriţie, tehnologii de exploatare, controlul produselor animaliere.

Activitatea de cercetare care se va desfăşura în cele 6 laboratoare noi înfiinţate  va fi specifică fiecărui laborator  şi va viza următoarele aspecte:

In cadrul laboratorului de Genetica-Ameliorare activitatea ştiinţifică se va axa in abordarea unor tehnici moderne de studiu si apreciere a valorii de ameliorare pentru crearea unor populatii cu inalt potential genetic, pe lucrări de genetică cantitativă, genetica populaţiilor şi lucrări de ameliorare genetică, îndeosebi pe populaţiile de taurine din ferma unităţii, dar şi pentru terţi.

In cadrul laboratorului de reproducţie şi biotehnologii de reproducţie activitatea ştiinţifică va viza promovarea biotehnologiilor şi a unor metode îmbunătăţite de creştere a indicilor de reproducţie la vaci şi viţele.

In cadrul laboratorului de nutriţie activitatea ştiinţifică va avea în vedere creşterea calităţii furajelor şi optimizarea raţiilor de furajare a animalelor pe categorii de vârstă, stări fiziologice, sezon şi nivele productive.

In cadrul laboratorului de creştere şi exploatare activitatea ştiinţifică va viza îmbunătăţirea tehnologiilor de întreţinere a animalelor pe categorii de vârstă, prin creşterea bunăstării şi asigurarea confortului biologic în vederea  creşterii performanţelor de producţie şi a indicilor economici.

In cadrul laboratorului de patologie bovina activitatea ştiinţifică va viza monitorizarea stării de sănătatea animalelor prin analize specifice de laborator  şi  studii epidemiologice.

In cadrul laboratorului de control al calitatii produselor de origine animala – lapte si carne activitatea ştiinţifică va urmări obţinerea unor produse de origine animală -lapte şi carne, conform standardelor europene.

    Rezultate realizării proiectului se referă la următoarele aspecte

  • creşterea calităţii şi eficienţei activităţii de cercetare ştiinţifică la nivel de excelenţă, competitivă cu cercetarea europeană;
  • creşterea competenţei profesionale prin crearea unui mediu de cercetare atractiv şi stimulativ pentru tinerii cercetători;
  • crearea şi dezvoltarea a 6 laboratoare de cercetare în domeniul creşterii şi exploatării taurinelor (genetică-ameliorare, reproducţie, patologie bovina, nutriţie, tehnologii de exploatare, controlul calităţii cărnii şi laptelui);
  • dezvoltarea resursei umane prin angajarea a 15 tineri specialişti;
  • dezvoltarea de parteneriate cu mediul universitar şi academic pentru realizarea de proiecte cercetare-dezvoltare, programe educaţionale teoretice şi practice la toate nivelele (licenţă, masterat, doctorat şi postuniversitare);
  • servicii de consultanţă oferite către întreprinderi, instituţii publice.
Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;