5:14 pm - Thursday April 29, 9515

Medicii de familie cer soluţionarea urgentă de către guvernanţi a problemelor nerezolvate înaintate CNAS

Colegiul Medicilor Iași (CMI) și Societatea de Medicină de Familie din Iași (SMFI) consideră binevenită renunțarea de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) la reducerea finanțării pentru medicii de familie şi din ambulatorul de specialitate.

“Menținerea actualului contract se va face doar până în luna iunie a acestui an , deci preocuparea noastră rămâne, având in vedere tentativa de scădere  a finanțării în cea de a doua parte a anului”, susţin medicii ieşeni, care solicită soluţionarea urgentă şi a celorlalte probleme la care nu s-a gasit o rezolvare, deși au fost discutate cu reprezentantii CNAS. Este vorba, printre altele, de lipsa finanțării pentru centrele de permanență (din luna octombrie 2023, personalul medical care lucrează în aceste centre  nu a mai fost remunerat, în contextul în care activitatea acestora se desfăşoară fără întrerupere), decontarea facturilor la cabinetele medicale fracționat cu mare întârziere, fapt care împiedică realizarea unui plan de investiţii şi eșalonarea unor plăți în cadrul proiectelor aflate în derulare), nefuncţionarea sistemului informatic, din cauza căreia nu se poate valida calitatea de asigurat a pacientului aflat la consultație, nu se pot valida serviciile efectuate in cabinete in timp util, ceea ce aduce  prejudicii pacienților: prelungirea timpului de așteptare pentru obținerea documentelor la cabinet, probleme la validarea rețetelor in farmacii, etc,  şi respectiv controalele inopinate,  cu cerințe aberante (aceasta în contextul în care nu se respectă  o metodologie unitară la nivel național, în acest fel aducându-se un prejudiciu imaginii medicului, care este  pus în situația de a fi vinovat pentru activitatea lui.

“Acest context nu doar că exercită o presiune injustă asupra profesioniștilor din sănătate, dar și restricționează accesul pacienților la serviciile medicale vitale. Tragem un semnal de alarma că menținerea acestei situații  va avea repercusiuni pe termen lung asupra îngrijirii medicale în general în România, va duce la o reducere a numărului de medici ce practică în asistența prespitalicească, creând premisele reducerii numărului de cabinete medicale și a centrelor de permanență. Afectarea asistenței medicale primare si a celei din ambulatoriile clinice, deși va afecta accesul la servicii medicale peste tot în țară, va avea un impact disproporționat asupra pacienților cei mai vulnerabili, în special asupra celor care locuiesc în zonele cu deficit de medici, in zonele rurale  și unde medicii de familie sunt singurii specialiști accesibili. Vom continua să ne luptăm pentru drepturile pacienților noștri și pentru un sistem de sănătate echitabil și accesibil pentru toți cetățenii”, se arată în încheierea comunicatului semnat de CMI şi SMFI.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;