5:14 pm - Wednesday April 29, 4640

Şase oferte pentru proiectarea şi construirea Spitalului de Boli Respiratorii din Bucium

Pe adresa Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi au fost depuse şase oferte pentru proiectarea şi construirea viitorului Spital de Boli Respiratorii din zona Bucium.

Potrivit vicepreşedintelui CJ Iaşi, Sorin Afloarei, cei șase ofertanți sunt: Ness Proiect Europe și 15 subcontractanți, cunoscuți pentru câștigarea recentă a contractului pentru lucrările pregătitoare la Spitalul Regional de Urgență, Strabag și 12 subcontractanți, firmă austriacă cu experiență vastă în România, inclusiv în ceea ce priveşte proiectele de infrastructură majoră, Asocierea SSAB – AG, ABC – CON International și Unith2B cu 14 subcontractanți, care combină experiența firmelor din Bacău, Botoșani și București, Asocierea Daroconstruct – Concrete&Design Solutions – RCTI Company – Geprocon cu 15 subcontractanți, Asocierea Construcții Erbașu – Conest cu 6 subcontractanți şi respectiv Asocierea Bog’Art – DAS – General Construct cu 6 subcontractanți, cu experiență vastă a Bog’Art în proiecte naționale și competența DAS în instalații.

Valoarea estimată a contractului pentru proiectare și execuție este de  458.493.636,94 de lei, fără TVA (aproximativ o sută de milioane de euro), banii urmând să fie asiguraţi prin fonduri europene în cadrul Programului Sănătate (POS) 2021 – 2027 al Uniunii Europene, linie de finanțare gestionată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Viitorul Spital de Boli Respiratorii va fi construit în zona Bucium, pe o suprafață de peste 42.000 de metri pătrați. Noua unitate spitalicească va avea o capacitate totală de 350 paturi, din care 320 de paturi pentru spitalizare continuă, 10 paturi spitalizare de zi și 20 de paturi pentru terapie intensivă.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;