Opere de artă contemporană expuse în grădina Palas şi la Palas Campus, cu ocazia „Lunii Sculptorilor Români”

Până pe 19 martie 2024, la Iaşi are loc „Luna Sculptorilor Români”, iar o parte dintre operele de artă pot fi admirate în parcul ansamblului urbanistic Palas şi în Palas Campus. Evenimentul este dedicat Zilei Brâncuşi, sărbătorită în fiecare an pe 19 februarie, data aniversării lui Constantin Brâncuşi.

Timp de o lună, Iașul s-a transformat într-un circuit cultural ce reunește maeștri ai artei, alături de creatori tineri, reprezentanți ai școlii românești de sculptură, curatori și operatori din sfera culturii, în cadrul „Lunii Sculptorilor Români”. Proiectul aduce publicului ieșean peste 350 de opere de artă, semnate de 113 autori din perioada modernă și contemporană, care pot fi admirate în diverse instituţii culturale şi locuri în aer liber din oraş.

Lucrări de artă sunt expuse în Parcul Palas și în zona de retail a clădirii Palas Campus de pe strada Sf Andrei. În parcul Palas pot fi admirate creaţiile moderne semnate de artiștii plastici Florin Marian și Florin Magda. Și piațeta exterioară a Palas Campus a devenit o „galerie de artă” unde expun artiștii Vladlen BabcinețchiAlexandru Burlacu și Florin Marian. Ieșenii vor regăsi aici o varietate de statui cu influențe moderne, iar în lobby-ul principal al clădirii, cei interesați pot vedea creațiile lui Costin IonițăDan Cebotari și Ana Negară. Operele expuse reflectă  spiritul erei în care trăim și creează o conexiune dinamic-armonică între teologie, filosofie, știință și artă.

„Luna Sculptorilor Români” este un eveniment organizat de Ateneul Național din Iași, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași și se află la a patra ediție.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;