5:14 pm - Wednesday April 29, 7536

La Iași sunt așteptate să ajungă încă 25 de autobuze electrice

Primarul Mihai Chirica a semnat marți contractul privind achiziționarea de către municipiul Iași a încă 25 de autobuze electrice în cadrul unui proiect cu finanțare europeană nerambursabilă implementat prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Din partea firmei care a câștigat licitația, documentul a fost semnat de Maria Magdalena Peșu, reprezentanta firmei Anadolu Automobile România. Valoarea totală a contractului este de 70,7 milioane de lei inclusiv TVA, respectiv 14 milioane de euro.

Potrivit primarului Mihai Chirica, semnarea acestui contract reprezintă un pas înainte în procesul de modernizare a transportului în comun din municipiu. „Este vorba despre 25 de autobuze electric cu lungimea de 10 metri, achiziționarea acestora făcându-se cu fonduri europene nerambursabile, prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență, valoarea proiectului ridicându-se la circa 14 milioane de euro. Capacitatea unui autobuz este de 88 de locuri, din care 32 pe scaune”, a precizat edilul, care a spus că primele unități sunt așteptate să ajungă la Iași chiar în acest an.

„Din discuțiile purtate cu furnizorul a rezultat că până la sfârșitul acestui an ar putea fi livrate toate cele 25 de unități. Noi, însă, am trecut în contract ca termen limită luna iunie 2025”, a afirmat șeful municipalității.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;