5:14 pm - Sunday April 29, 5500

Cursuri gratuite pentru intrarea la UMF Iași, destinate tinerilor defavorizați

Tinerii defavorizaţi care doresc să se înscrie la admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi au posibilitatea să se pregătească gratuit, timp de doi ani, în cadrul Proiectului „Studii Aprofundate pentru elevi defavorizați” (SAPed), care are ca perioadă se înscriere intervalul 21 martie – 31 iulie 2024.

Pentru a putea fi admis în cadrul proiectului trebuie ca venitul maxim pe membru de familie să nu depăşească o mie de lei pe lună, iar beneficiarii acestuia să fie elevi  în clasa a X-a în anul școlar 2023-2024. În ceea ce privește actele necesare înscrierii, acestea sunt: adeverință cu venitul net al părinților, anchetă socială în cazul în care părinții sunt liber profesioniști, adeverință de elev/student pentru frați/surori, adeverință de elev pentru solicitant.

Prima ediție a proiectului „Studii aprofundate pentru elevi defavorizați” (SAPed) s-a desfășurat în anul 2011, până în prezent acesta reușind să genereze, prin efortul pro bono al profesorilor ieşeni Nița Nedea și Mircea Nedea – împreună cu colectivul de profesori pe care îl coordonează – o sută de absolvenți de studii superioare medicale, dintre care 90 de medici, doi kinetoterapeuți și opt asistenți medicali. În total, de la debutul proiectului şi până în prezent, în SAPed s-au înscris 307 elevi, 144 dintre ei absolvind cursurile proiectului iar 134 fiind admiși cu succes la facultate.

Partenerii proiectului sunt: Asociația „Alexandru Ioan Cuza Nr. 20 Iași”, Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași, Inspectoratul Școlar Județean Iași, iar cadrele didactice implicate în activitățile de predare-evaluare: prof. Mircea Nedea – Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași şi prof. Nița Nedea – Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași la disciplina „Biologie”, prof. Cozma Jeanina – Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași, prof. Iftode Daniela – Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași, prof. Sorohan Vasile – Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași şi prof. Tudorache Adina – Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași la disciplina „Chimie”, respectiv prof. Stratulat Radu – Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” Iași, prof. Ipate Laurențiu – Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași şi prof. Machiu Ana – Liceul Teoretic „Miron Costin” Iași la disciplina „Fizică”.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;