PNL cere demisia prefectului de Iași

PNL cere demisia prefectului județului Iași, Bogdan Cojocaru, președinte PSD și candidat din partea acestei formațiuni politice la funcția de președinte al Consiliului Județean Iași la alegerile locale din luna iunie, pe care îl acuză că se folosește de funcția de reprezentant al Guvernului în teritoriu pentru a-și face campanie politică. „Președintele PSD Iași nu poate fi, în același timp, prefect al județului Iași și candidat la Consiliul Județean Iași, întrucât poziția de prefect este incompatibilă și interferează cu buna desfășurare a pregătirii alegerilor din 9 iunie. Modul abuziv în care acesta aplică reglementările legale în funcție de interesele politice arată lipsa de imparțialitate și constituie un pericol pentru buna funcționare a Instituției Prefectului. Atât timp cât a ocupat această funcție, Bogdan Cojocaru și-a mutat biroul politic de la PSD Iași la Instituția Prefectului,  ocupându-și tot timpul cu manevre politice și șantaj asupra primarilor PNL Iași”, se arată într-un comunicat al PNL Iași.

Potrivit reprezentanților acestei formațiuni politice, folosirea simultană de către Bogdan Cojocaru a celor două funcții (de prefect al județului Iași și candidat din partea PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean – n.r.) afectează grav corectitudinea alegerilor locale, aducând grave prejudicii democrației. „Atât timp cât președintele PSD Iași nu își anunță demisia, există riscul ca acesta să utilizeze resursele și influența asociate funcției de prefect în scopuri politice, pentru a-și promova candidatura sau pentru a influența rezultatul alegerilor locale”, afirmă liberalii.

„Demisia din funcția de prefect a domnului Bogdan Cojocaru ar fi un pas necesar pentru a elimina orice suspiciune cu privire la utilizarea instituției pentru scopuri politice personale și ar demonstra angajamentul domniei sale față de buna guvernare și transparența în administrația publică locală”, subliniază, în încheiere, reprezentanții PNL Iași.

Filed in: Informațía zilei, Politic

Comments are closed.

;