Antibiotice Iași a pus în funcțiune o centrală fotovoltaică de 2,5 MW, finanțată prin PNRR, ce va asigura peste 25% din necesarul de energie electrică

* centrala fotovoltaică la sol de 2,5 MV va asigura 26,4% din necesarul de energie electrică a companiei


* noua facilitate va produce în medie 3.500 MWh/an, contribuind la reducerea cu peste 2000 de tone pe an a gazelor cu efect de seră

 

* în 2024 se va implementa și un ansamblu de panouri fotovoltaice pe clădirile companiei cu o putere de 1,2 MW, astfel încât producția de energie verde să asigure autonomia din punct de vedere energetic până la aproximativ 35% din necesarul platformei industriale


Antibiotice Iași a pus în funcțiune o centrală electrică fotovoltaică de 2,5 MW, investiție ce face parte din strategia de dezvoltare durabilă a companiei. Proiectul centralei fotovoltaice a presupus implementarea soluțiilor Parapet, companie de construcții în sectorul regenerabil, de proiectare, infrastructură mecanică, electrică și de management.

Investiția totală în acest proiect este de 11,8 milioane lei, din care suma de 4.078.620 lei este acordată de către Ministerul Energiei din fonduri europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), diferența fiind asigurată din fondurile proprii ale companiei.

Centrala electrică fotovoltaică asigură producerea unei cantități anuale de energie electrică care va acoperi 26,4% din necesarul funcționării platformei industriale de la Iași, prin raportare la consumul înregistrat în anul 2021.

Noua facilitate va produce, în medie, 3.500 MWh/an, reducând amprenta de carbon cu peste 2.000 de tone anual și va contribui, astfel, la dezvoltarea rezilienței la schimbările climatice prin reducerea emisiilor cu efect de seră.

„Reducerea amprentei de carbon, în perspectiva UE de a atinge neutralitatea climatică în orizontul 2050, reprezintă o preocupare strategică pentru Antibiotice. Ne-am construit o strategie privind eficiența energetică pe platforma noastră care să asigure un anumit grad de autonomie energetică în procesele industriale, iar această investiție reprezintă un pas important în această direcție. Din totalul energiei anuale consumate vom asigura, prin acest parc fotovoltaic, peste un sfert din surse regenerabile și acest aspect va contribui semnificativ la procesul de decarbonizare”, a declarat Ioan Nani, director general Antibiotice Iași.

Noua capacitate de producție a energiei electrice din surse regenerabile (energie solară) este amplasată la sol, pe platforma companiei și se întinde pe o suprafață construită de 31.428 m2, fiind instalate 4680 panouri fotovoltaice.

Dezvoltarea parcului fotovoltaic s-a realizat în patru luni, fiind o adevărată desfășurare de forțe și utilaje, fiind aplicat unul din principiile sustenabilității: DNSH (Do No Significant Harm – a nu prejudicia în mod semnificativ) care presupune să construiești sustenabil, în condiții de siguranță și eficiență, într-un mod în care să nu fie afectat mediul, pe toată durata și în toate fazele proiectului, de la proiectare până la etapa de dezafectare.

Ne bucurăm să vedem tot mai multe companii românești, din sectoare economice diverse, implicate în eficientizarea producției și consumului de energie electrică și, în egală măsură, preocupate de o dezvoltare sustenabilă a activității acestora. Ne aplecăm asupra nevoii fiecăreia și venim cu soluții personalizate, la cheie, pentru a le sprijini să-și îndeplinească obiectivul, respectiv să-și asigure cât mai mult din necesarul de energie electrică din surse proprii, regenerabile. Centrala fotovoltaică instalată pentru Antibiotice Iași e un proiect de referință în acest sens, ne bucurăm să fim parte din soluțiile de sustenabilitate adoptate de companie”, a declarat Andrada Moldovan, CEO Parapet.

Tot în acest an, Antibiotice va implementa un ansamblu de panouri fotovoltaice pe clădirile din companie cu o putere de 1,2 MW, astfel încât producția de energie verde  să asigure autonomia din punct de vedere energetic până la aproximativ 35% din necesarul platformei industriale.

În prezent, strategia de sustenabilitate a companiei se concentrează pe măsuri care să conducă la reducerea emisiilor de carbon prin eficientizare energetică, înnoirea parcului auto cu mașini electrice, dar și creșterea procentului de achiziție de energie electrică din surse regenerabile.

Investiţia în capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile reprezintă o componentă de sustenabilitate a Planului de Afaceri “The Future Together 2020-2030”, prin care acţionarii Antibiotice au stabilit pentru următorii ani obiective ambițioase de creştere sustenabilă a afacerii.

Despre Antibiotice

Înființată în 1955, Antibiotice S.A. are o tradiție de aproape 70 de ani în fabricarea de produse farmaceutice finite și de ingrediente farmaceutice active (API). În prezent, compania este lider mondial în producerea de Nystatin API și cel mai mare producător român de medicamente generice, având parteneriate de afaceri solide cu diferite entități internaționale. Extinderea pe piețele globale a fost promovată prin investiții substanțiale și printr-un angajament ferm de a respecta standardele internaționale de calitate, precum EU-GMP, CoS și US-FDA. Echipa multidisciplinară de specialiști se concentrează constant asupra performanței înalte prin diferite programe de formare desfășurate în cadrul Academiei a+, în cooperare cu universități relevante, precum și prin sisteme moderne de cultură motivațională și organizațională.

 

Despre Parapet

PARAPET este o companie românească de construcții în sectoarele de energie regenerabilă și de siguranță rutieră, cu sedii la Cluj-Napoca, București și Nurnberg. Are un portofoliu bogat de parcuri fotovoltaice și de centrale electrice mixte, fotovoltaice – eoliene – cu stocare, construite “la cheie” sau în diferite stadii, în 15 țări din Europa. Compania oferă soluții și servicii EPC și BoS și deține una dintre cele mai mari flote de mașini și utilaje din țară, adaptate celor două sectoare în care activează. Structura organizațională a Parapet cuprinde departamente interne dedicate fiecărei etape de construcție a unui parc fotovoltaic sau hibrid.

 

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;