Circulație restricționată, timp de două săptămâni, pe bulevardul Socola

În perioada 1-13 aprilie, între orele 8 – 18, circulația autovehiculelor pe bulevardul Socola, pe tronsonul cuprins între rondul din dreptul Magazinului Dedeman – str. Cronicar Mustea și tronsonul cuprins între str. Bucium – rondul din dreptul Magazinului Dedeman, va fi restricționată ca urmare a lucrărilor de refacere a carosabilului executate de Citadin SA. „În timpul lucrărilor, pe tronsonul închis va fi asigurat accesul maşinilor de intervenţie ale Ambulanţei, Poliţiei, Jandarmeriei şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă”, anunță reprezentanții Citadin SA.

În altă ordine de idei, în perioada 1-6 aprilie, tot între orele 8-18, va fi închisă circulaţia şi pe str. Sucidava nr. 6, în faţa blocului R5, din cauza efectuării unor lucrări de refacere a carosabilului și de menţinere în bună stare de exploatare şi siguranţă a tramei stradale.

Ieri, echipele Citadin SA au executat lucrări de reparaţii cu asfalt pe următoarele străzi din municipiu: Vasile Lupu, Aurel Vlaicu, Prof. Orest Tafrali, Codrescu, Nicolae Bălcescu, Mitropolit Varlaam, Vişan, Oţelari, Trei Fântâni și pe Bulevardul Socola.

„De asemenea, tot în cursul zilei de astăzi (luni, 1 aprilie – n.r.) au fost executate lucrări de reparaţii cu piatră spartă pe strada Cerna 2 (parcare) și pe strada Parcului (parcare), reparaţii în zona Stadionului Municipal „Emil Alexandrescu”, pe pietonalul Ştefan cel Mare și Sfânt, în fața Primăriei Iaşi, pe strada C.A. Rosetti, pe bulevardul Independenţei și la baza proprie de producţie a societăţii ”, au mai precizat reprezentanţii Citadin SA.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;