5:14 pm - Monday April 29, 4819

Poli Iași – FCU Craiova 0-0. Ieșenii, doar remiză la primul meci cu Tony pe bancă

Poli Iași nu a reușit decât o remiză albă, luni, în meciul cu FCU Craiova, din etapa a III-a a play out-ului, după ce oaspeților le-a fost refuzat un gol, li s-a anulat un penalty și au avut o bară. La primul meci sub comanda lui Tony, ieșenii au făcut din nou un joc foarte slab, rezultatul final fiind unul mincinos.

Oaspeții au început în forță întâlnirea, șutul lui Chițu (min. 6) trecând de puțin pe lângă poartă. În minutul 16, Baeten înscrie frumos, cu capul, din careu, însă golul belgianului este anulat de VAR pe motiv de offiside. Samayoa (min. 30) face henț în careu, arbitrul Rareș Vidican dictează penalty, însă după analiza VAR, acesta își schimbă decizia.

La reluare, ieșenii par mai vioi, însă cei care trec din nou pe lângă deschiderea scorului sunt tot oaspeții, prin Chițu (min. 48). Bettaieb (min. 59) încearcă să-l surprindă pe Gurău, cu un șut înșelător de la marginea careului, însă goal keeper-ul Craiovei intervine salvator. Gazdele puteau da lovitura pe final, însă Kabran (min. 84) ajunge prea târziu la întâlnirea cu mingea, după centrarea excelentă de pe partea dreaptă a lui Luca Mihai. La ultima fază a meciului, Sidibe șutează în bara laterală a porții lui Silviu Lung, după o fază lucrată excelent de nou intratul Blidar, meciul încheindu-se nedecis. În urma acestui rezultat, ambele formații continuă să ocupe locurile de baraj din clasament.

Poli Iași: Lung – Todoroski, Samayoa, Bouhenna (min. 77 Fl. Ilie), Ștefanovici – Bordeianu – Bettaieb (min. 64 Harrison), Roman, Marchioni, Allanzinho (min. 37 Luca Mihai) – Buș (min. 64 Kabran).

FCU Craiova: Gurău – Compagnucci, Laceroix, Lekiatis, Padula – Albu, V. Pop (min. 70 Negru) – Baeten, Chițu (min. 67 Ibrahimi), Bahassa (min. 46 Sidibe)– Blănuță (min. 88 Blider).

În etapa viitoare, Poli Iași va juca duminică, 14 aprilie, de la ora 18.15, în deplasare, cu Dinamo București.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;