Peste o mie de ieșeni şi-au testat starea de sănătate, pe pietonal

Peste o mie de ieşeni au trecut la sfârşitul săptămânii trecute pe la „Cortul Sănătății”, care a fost amplasat pe pietonalul Ștefan Cel Mare și Sfânt, în cadrul unui proiect inițiat de Direcția de Sănătate Publică (DSP) și Serviciul Voluntar de Ambulanță (SVA) şi care a avut drept scop testarea stării de sănătate a populaţiei.

Cu această ocazie, ieșenii au beneficiat, pe lângă informații despre sănătate, de măsurători gratuite a glicemiei și tensiunii arteriale, demonstraţii gratuite de acordare a prim ajutorului premedical pentru adulți și copii, demonstrații practice privind utilizarea defibrilatorului automat extern şi, de asemenea, de informaţii utile despre programul „Prim Ajutor în Școli și Licee”.

„În cadrul acțiunii au fost efectuate 59 de teste privind măsurarea glicemiei, în urma cărora 13 persoane au fost îndrumate către medicul de familie sau medicul specialist iar o persoană a avut nevoie de medicație de urgență, 339 măsurători ale tensiunii arteriale, din care 103 persoane au fost în limitele normale, 95 de  persoane au fost identificate ca fiind hipertensive, ele fiind fiind îndrumate spre medicul de familie, în timp ce 141 de persoane au declarat că ar dori să fie monitorizare, deoarece au fost diagnosticate cu hipertensiune arterială, 408 persoane au dorit să le monitorizăm saturația de oxigen în sânge și pulsul, o singură persoană neîncadrându-se în urma acestor monitorizări în limitele normale”, au afirmat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică. Ei au mai precizat că astfel de acţiuni, foarte bine primite de către cetăţeni, vor fi organizate în perioada următoare atât în Iaşi cât şi în celelalte localităţi din judeţ.

”Cortul Sănătății” este un proiect care face parte din programului „Maratonul Sanitar”, iniţiat de Direcția de Sănătate Publică și Serviciul Voluntar de Ambulanță, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;