La Iaşi, pregătirile pentru alegerile locale au intrat pe ultima sută de metri

La alegerile locale şi europarlamentare din 9 iunie, în municipiul Iași vor fi deschise 270 de secții de votare organizate în 140 de centre de vot. Potrivit Autorităţii Electorale Permanente (AEP), pe listele electorale permanente din județul Iași, la alegerile din luna iunie sunt înscrişi oficial circa 810.000 de alegători, din care 322.000 în municipiul Iaşi. Potrivit primarului Mihai Chirica, la nivelul municipiului Iaşi vor fi tipărite, în total, 1.610.00 de buletine de vot, bugetul necesar pentru organizarea alegerilor locale şi europarlamentare în municipiul Iaşi ridicându-se 3 milioane de lei. În fiecare secție vor exista câte cinci urne de vot (pentru primar, Consiliul Local, președinte al Consiliului Județean, Consiliul Județean și Parlamentul European) și o urnă specială.

„Ținând cont de faptul că locurile speciale de afișaj electoral trebuie să fie situate în zone frecventate de cetățeni, dar fără a stânjeni circulația pe drumurile publice și nici alte activități, în municipiul Iași vor fi pregătite 84 de locuri speciale pentru afișaj electoral. Panourile electorale vor fi amplasate prin grija SC Servicii Publice SA Iași”, a declarat primarul Mihai Chirica, într-o conferinţă de presă desfăşurată ieri la sediul instituţiei.

„Panourile electorale vor fi menținute pe amplasamentele aprobate pe întreaga durată a campaniei electorale, respectiv 10 mai 2024, ora 0:00 – 8 iunie 2024, ora 7.00. Fiecare partid politic, alianță politică, alianță electorală sau organizație a cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri sau fiecare candidat independent, poate aplica un singur afiș electoral”, a mai precizat edilul.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;