Iașul, gazda Adunării Generale a Asociației Aeroporturilor din România

În perioada 28-29 mai, Iașul va fi gazda Adunării Generale a Asociației Aeroporturilor din România (AAR) și a Conferinței cu tema “Geopolitica și aeroporturile din România”. Evenimentul, care va marca împlinirea a 25 de ani de activitate a Asociației Aeroporturilor din România, se va desfășura la Hotel „Unirea”. „Începând de mâine (astăzi – n.r.) va avea loc la Iași Adunarea Generală a Asociației Aeroporturilor din România. Este unul dintre cele mai importante evenimente din industria aviației, la care vor participa aeroporturi, companii aeriene, instituții și autorităţi din domeniu. Ne bucurăm că am reușit să aducem în acest an la Iași cel mai important eveniment al AAR, la care vor participa peste 100 de delegați. Va fi un prilej pentru noi de a prezenta noul terminal T4 și de a dezbate teme importante pentru domeniul aviației, cum ar fi dezvoltarea pieței cargo aerian în regiune, dezbatere la care am invitat și mediul de afaceri local”, a declarat directorul general al Aeroportului Iași, Romeo Vatră. Devenită un punct de reper pentru aviația civilă din România, Conferința Anuală a AAR este un prilej excelent atât pentru directorii aeroporturilor din țară cât și pentru reprezentanții companiilor aeriene de a se întâlni cu reprezentanții instituțiilor de stat cu atribuții în domeniul siguranței și securității aeronautice, pentru a dezbate cele mai actuale teme care privesc transportul aerian. Potrivit organizatorilor, agenda întâlnirii de la Iași va include, printre altele, subiecte legate de piața aviației în România, provocările cu care se confruntă aeroporturile în contextul aderării ţării noastre la spațiul Schengen dar și de competiția existentă pe plan intern între companiile aeriene europene. De asemenea, participanții la Adunarea Generală a AAR vor avea ocazia să dezbată și o serie de tematici legate de aviația civilă românească în context european dar și să discute despre dezvoltarea traficului cargo în România.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;