Terenurile de sport ale școlilor vor fi deschise pe timpul verii

Începând din această vară, elevii şi tinerii din Iaşi îşi vor putea petrece într-un mod mult mai plăcut timpul liber, odată cu deschiderea porţilor de către şcolile din municipiu a terenurilor de sport situate în incinta acestor unităţi de învăţământ. Acest lucru a devenit posibil după ce Primăria împreună cu Inspectoratul Școlar Județean și 50 de unități de învățământ preuniversitar din oraş au încheiat un protocol prin care este reglementată posibilitatea utilizării de către elevi şi tineri a terenurilor de sport ale unităților de învățământ preuniversitar atât pe întreaga durată a vacanței de vară cât și în zilele de sâmbătă și duminică pe tot parcursul anului. Potrivit protocolului, Primăria va facilita accesul la bazele sportive date în administrare unităţilor de învăţământ, cu acordul conducerii acestora, urmând totodată să asigure finanţarea pentru buna funcţionare a bazelor sportive, în timp ce Inspectoratul Școlar Județean are ca sarcină sprijinirea unităţilor de învăţământ în buna derulare a acestui parteneriat. Unitățile de învățământ trebuie să permită accesul tuturor copiilor, elevilor şi tinerilor la bazele sportive exterioare, conform regulamentelor interne, și asigure, împreună cu autorităţile locale, desfăşurarea în cele mai bune condiţii a activităţilor sportive desfăşurate de elevi. Totodată, Primăria va încheia acorduri cu diverse organizații neguvernamentale, astfel încât voluntarii acestora să asigure asistență și coordonare în diverse activități sportive pentru grupurile de copii și tineri care vor folosi terenurile de sport. Nu în cele din urmă, Poliția Locală va asigura, în funcție de personalul disponibil, paza și ordinea la terenurile sportive în timpul utilizării acestora, se arată în protocol. „În această perioadă susținem cel mai mare și mai ambițios program de investiții în Educație din istoria orașului nostru! Cu fonduri europene, cu bani de la Guvernul României și din bugetul local susținem un program de investiții în valoare totală de 465 de milioane de lei, adică peste 94 de milioane de euro! Acoperim toată gama de investiții în infrastructura și dotările unităților de învățământ din orașul nostru, de la construirea de grădinițe, săli și terenuri de sport noi, lucrări de reabilitare termică și extinderi, mobilier școlar și laboratoare moderne. O parte însemnată a acestui program acoperă infrastructura sportivă a unităților de învățământ, fiindcă dacă investim în școli și în sport, investim în tineri educați și sănătoși, într-un oraș inteligent și prosper”, a declarat primarul Mihai Chirica.

„Este un demers absolut necesar, întrucât infrastructura dedicată activităților sportive din unitățile de învățământ din Municipiul Iași s-a îmbunătățit semnificativ în ultimii ani, iar această resursă foarte valoroasă trebuie să fie utilizată de cei cărora le este destinată, în primul rând de către elevii noștri. Iașul este primul municipiu din țară care reglementează această facilitate oferită de lege, punând la dispoziția elevilor și tinerilor terenurile de sport ale unităților de învățământ”, a afirmat, la rândul său, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Luciana Antoci.

În perioada 2018 – 2024, Primăria Municipiului Iași a construit terenuri de sport moderne pentru nu mai puțin de 38 de unități de învățământ din Municipiul Iași. Valoarea totală a acestei investiții este de 20,1 milioane de lei. De asemenea, după ce a modernizat sala de sport a Colegiului Național „Garabet Ibrăileanu” (investiție în valoare de 2,55 milioane lei), municipalitatea pregătește finalizarea a încă patru săli pentru unitățile de învățământ: Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” (2,98 milioane lei), Școala Gimnazială „George Coșbuc” (2,87 milioane lei), Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță” (2,83 milioane lei) și Școala Gimnazială „Titu Maiorescu” (7,32 milioane lei). La acestea se adaugă sala de sport nouă (cu o valoare de aproximativ 7.000.000 lei) construită cu fonduri europene în cadrul Centrului Multifuncțional Cicoarei – Centrul Municipal pentru Educație și Sport (în valoare totală de 16,84 milioane lei). Intenția conducerii Primăriei este de a construi noi săli de sport și pentru Școala Gimnazială „Otilia Cazimir” și Școala Gimnazială „Gh. I. Brătianu”. Nu în cele din urmă, în premieră națională, municipalitatea construiește bazine de înot la trei unități de învățământ preșcolare (Grădinițele PP 18, PP 21 și PP 14), în valoare de 8,03 milioane lei. Valoarea totală a investițiilor menționate în facilități sportive este de 53,7 milioane de lei, respectiv 10,8 milioane de euro.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;