Un bloc de locuințe din Tătărași, anvelopat energetic cu fonduri din PNRR

Mai multe blocuri de locuințe din municipiu beneficiază în acest moment de lucrări de eficientizare energetică finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 5 „Valul Renovării” – Operațiunea A3 „Renovare energetică moderată sau aprofundată a clădirilor rezidențiale multifamiliale”. Astfel, pe lângă blocurile S4 din strada Ciurchi nr. 109 A, „Carmen” din bulevardul Independenței nr. 2, Z4 din bulevardul Nicolae Iorga nr. 30 și B3 din bulevardul Ștefan cel Mare nr. 4, de lucrări de reabilitare și eficientizare energetică beneficiază și blocul D2 din strada Oancea nr. 34. Aici, lucrările vizează reabilitarea anvelopei și modernizarea sistemului de încălzire și a instalațiilor de iluminat în vederea reducerii consistente a consumului de energie. „Valoarea totală a lucrărilor pentru cele 5 imobile se ridică la 25,5 milioane de lei, acestea fiind executate de asocierea Conest SA – Sigm-Home Projects SRL pentru o suma de 23,5 milioane de lei”, a declarat primarul Mihai Chirica. Reamintim că la licitația pentru execuția lucrărilor de reabilitare și eficientizare energetică a imobilelor s-au înscris trei firme sau asocieri de firme, respectiv asocierea Conart Structuri SRL – Eco Green Light SRL – Kes Business SRL, asocierea Katar Conneg SRL – Madbeton SRL – Stood Project SRL și asocierea Conest SA – Sigm-Home Projects SRL, câștig de cauză având în final aceasta din urmă.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;