5:29 pm - Friday October 22, 6060

Alte 18 străzi din oraș vor fi reabilitate și modernizate

18 străzi din municipiu urmează să fie reabilitate și modernizate în perioada următoare, după ce în ședința de vineri, 30 august, consilierii locali au aprobat în unanimitate un proiect de hotărâre privind Documentația de Autorizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI), indicatorii tehnico-economici și devizul general pentru execuția acestor lucrări. Este vorba despre str. Roadelor, str. Galbeni, str. Zlataust, str. Popăuți, str. Dr. Alexandrina Miron Tănăsescu, stradela Plopii fără Soț, str. Peneș Curcanul, str. Azilului, str. Aurora, str. Marginii, str. Banat, str. Al. O Teodoreanu, str. Arapului, str. Bularga, str. Voinești, fundac Plopii fără Soț, Trecătoarea Vișan și str. Pompei, pentru care prevederea bugetară este de 79 de milioane de lei inclusiv TVA. Cele 18 străzi care urmează să fie reabilitate în perioada următoare fac parte dintr-un program mai amplu derulat de Primărie, care prevede modernizarea altor 20 de artere de circulație din oraș a căror lucrări au fost scoase la licitație de municipalitate. respectiv strada Cazaban, stradela Moara de Vânt, strada Urcușului, strada Cărămidari, strada Margareta Baciu, strada Ștefan Hotnog, strada Boiangiu, strada C. G. Bedreag, strada Cerchez, strada Zimbrului, aleea Plopii fără Soț, strada Oțelăriei,  fundac Oțelăriei, strada Grăniceri, strada George Mărgărint, strada Nicolae Grigorescu, stradela Bârnova, stradela Păun, strada Păun și strada Rovine. Prevederea financiară a procedurii este de 588.235,29 lei fără TVA, respectiv 700.000 lei cu TVA. Firma sau asocierea câștigătoare vor trebui să predea documentația în cel mult 12 luni de la data semnării contractului. Serviciile contractate vor consta în realizarea expertizei tehnice și a studiilor de teren, obținerea de avize, DALI, PAC, DTOE, PT+DDE, verificarea tehnică și acordarea de asistență tehnică pe durata execuției lucrărilor pentru fiecare din cele 20 de străzi, se arată în caietul de sarcini întocmit de autorități. În prezent, în municipiul Iași se derulează un amplu program de modernizare a infrastructurii rutiere și pietonale precum și de reparații a străzilor și trotuarelor, în care sunt incluse, în diverse stadii (contracte de lucrări în derulare, proiectate, în curs sau propuse pentru proiectare), în jur de 150 de artere de circulație din toate cartierele. Până acum, municipalitatea  are încheiate contracte de lucrări în derulare pentru 41 de străzi, la care se adaugă Pasajul „Socola”, în valoare totală de circa 181 de milioane de lei.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;