5:29 pm - Sunday October 22, 2575

Ieșenii, invitați să participe la întocmirea hărții ecologice a orașului

Cu toții ne dorim un oraș care să ne ofere un stil de viață armonios, atât pentru noi, cât și pentru comunitate. Pentru aceasta, însă, este nevoie să avem un mediu curat, cu alte cuvinte să prețuim și să ocrotim natura. Având în vedere că Iașul este în prezent unul dintre cele mai poluate orașe din țară, situîndu-se pe locul 3 la acest nedorit capitol, după București și Brașov, membrii Asociației „Mai bine” au avut idea inițierii unui sondaj de opinie în rândul ieșenilor pentru întocmirea unei „hărți ecologice” care să includă cele mai „curate” locuri din municipiu și împrejmuiri și care să poată fi numite pe bună dreptate „plămânii verzi” ai orașului. „După 14 ani și trei versiuni noi ale hărții, ultima fiind actualizată în 2020, accesibilă online sau descărcabilă în format pdf,ne pregătim să adăugăm noi puncte de reper, zone și spații verzi din oraș. Pentru aceasta am creat un sondaj pentru a ne consulta cu comunitatea ieșeană. Vrem să aflăm ce locații noi au apărut, ce locuri interesante au mai fost descoperite sau pur și simplu ce consideră cetățenii că ar trebui să fie inclus pe harta eco a Iașului”, afirmă reprezentanții Asociației „Mai bine”. Pentru a putea participa la sondaj, cei interesați trebuie să intre pe site-ul asociației și să descarce de acolo chestionarul inițiat de organizatori. La finalul campaniei, cinci dintre participanți vor fi premiați de către inițiatorii proiectului, prin tragere la sorți, printre premiile puse în joc numărându-se un caiet pentru notițe realizat artizanal, cu foi reciclate și plantabile, cel mai recent număr al „Ghidului experiențial pentru Hrana de Mâine”, publicație editată de Asociația „Mai bine”, și un kit pentru consumatorul responsabil, realizat de REDU. Inițiativa Asociației „Mai bine” face parte din proiectul „Iașul sustenabil”, implementat în parteneriat cu „Iași Travel”, Convivia și SOR Iași și cofinanțat de Primăria Municipiului Iași.

Filed in: Informațía zilei, ONG-uri

Comments are closed.

;