Iașul este orașul din România cu cei mai fericiți tineri, arată rezultatele unui studiu dat publicității de Consiliul Tineretului din România (CTR) cu ocazia Zilei Tineretului. Realizat de CTR, Grupul PONT, Federația Tinerilor din Cluj și o binecunoscută bancă comercială din România, în calitate de membri ai Guvernanței Programului „Capitala Tineretului din România”, studiul „Tineri după pandemie: orașe fericite” evidențiază efectele pe care pandemia de COVID-19 le-a avut asupra nivelului de satisfacție a tinerilor, așteptările pe care aceștia le au cu privire la orașele în care trăiesc și provocările referitoare la modul în care persoanele tinere pot obține o locuință potrivită nevoilor lor. Conform inițiatorilor proiectului, datele colectate în urma cercetării vor servi drept punct de plecare în alcătuirea unui plan concret de acțiune care să vină în întâmpinarea satisfacerii oportunităților oferite acestora de către autoritățile locale. În cadrul studiului au fost măsurate o serie de aspectee esențiale ale vieții tinerilor cum ar fi, de exemplu, cât de fericiți sunt aceștia, care este gradul de siguranță pe care îl resimt în orașul în care trăiesc și care sunt lucrurile care pot fi îmbunătățite. Nu în ultimul rând, unul dintre scopurile cercetării l-a reprezentat identificarea schimbărilor înregistrate în rândul tinerilor în timpul pandemiei și modul în care orașele în care aceștia locuiesc a contribuit la starea lor de spirit. Rezultatele sondajului arată că nivelul cel mai ridicat de fericire al tinerilor e înregistrat în Iași (7,49/10), iar cel mai redus în Constanța (5,56/10), în condițiile în care pe o scară de la 1 la 10, media nivelului de fericire a tinerilor din România este de 6,69. De asemenea, Iașul este perceput de către tineri ca fiind cel mai accesibil oraș din România (7,49/10) și al doilea cel mai „corect” oraș din țară (6,62 din 10) după Cluj-Napoca (6,65/10). Tot pe locul doi și tot după Cluj-Napoca, Iașul este considerat ca fiind cel mai curat oraș din România, cu o medie de 7,02 din 10 (față de 7,23/10 Cluj-Napoca). Sondajul a fost realizat în perioada 7 februarie – 3 aprilie 2024 pe un eșantion format din 5.629 de respondenți cu vârsta cuprinsă între 15 și 29 de ani din orașele care au fost declarate până acum drept Capitale ale Tineretului din România, respectiv Cluj-Napoca, Târgu Jiu, Timișoara, Bacău, Constanța, Baia Mare și Iași.