1:48 am - Friday January 22, 2021

Consilierii județeni s-au întrunit într-o nouă ședință, în teritoriu

Plenul Consiliul Județean (CJ) s-a întrunit marți, 29 octombrie, pentru o nouă ședință ordinară, programată în teritoriu. De această dată, aleșii județului s-au întâlnit la Căminul cultural din comuna Mironeasa, aceasta fiind precedată, ca de obicei, de ședința pe care preșeidntele Cristian Adomniței a avut-o cu primarii din zonă. ”Pe ordinea de zi a ședinței s-au aflat peste 40 de proiecte de hotărâre. Cele mai importante au vizat preluarea din administrarea Consiliului Local Lețcani în administrarea Consiliului Județean Iași a unei suprafețe de 30 de hectare de teren, în vederea realizării primului parc industrial din județ. Este prima piatră de temelie pentru o nouă industrializare a Iașului. Este un proiect ambițios, foarte costisitor, care presupune viabilizarea cu toate utilitățile a acelui teren și atragerea investitorilor doritori să dezvolte noi facilități de afaceri și să angajeze un număr mare de ieșeni”, a declarat președintele CJ Iași, Cristian Adomniței. Tot în cadrul ședinței de marți Florica Petrache a fost validată în funcția de consilier județean, aceasta luându-i locul în Legislativ lui Vasile Lupașcu, care demisionase din această funcție la mijlocul acestei luni.

Filed in: Administrație

Comments are closed.

;