Tenorii Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă vor urca pe scena Sălii Capitol din Timișoara, duminică, 16 martie 2025, într-un concert organizat de Ateneul Național din Iași. Este prima dată când cei trei cântă împreună în această formulă în orașul de pe Bega.
Biletele sunt disponibile online aici: https://www.bilet.ro/eveniment/tenori-ieseni-timisoara-15372-49002
Concertul 3 Tenori ieșeni va începe la ora 19:00, iar artiștii vor fi acompaniați de Orchestra Filarmonicii Arad, condusă de dirijorul David Crescenzi. Publicul va putea asculta lucrări binecunoscute din repertoriul de operă și muzică clasică.
„Este o mare onoare pentru noi să aducem pentru prima dată pe scena din Timișoara acest concert al celor 3 tenori ieșeni. Acești artiști își vor împărtăși talentul și pasiunea cu publicul timișorean”, a declarat Gheorghiță Rusu-Persic, directorul artistic al Ateneului Național din Iași. Cei trei tenori ieşeni, Andrei Fermeșanu, Andrei Apreotesei și Florin Guzgă sunt soliști profesioniști de operă, invitați extraordinari în spectacole de operă care au loc atât în România, cât și în străinătate.
Andrei Fermeșanu este solist al Operei Naționale Române din Iași începând cu anul 2012. Repertoriul său include roluri principale din opere precum: Il Barbiere di Siviglia de Gioachino Rossini, L’elisir d’amore de Gaetano Donizetti, Don Giovanni de Wolfgang Amadeus Mozart, Evgheni Oneghin de Piotr Ilici Ceaikovski, Rigoletto de Giuseppe Verdi, Carmina Burana de Carl Orff. Tipologia vocală a „tenorului de grazia” i-a adus recunoașterea atât în fața publicului din cadrul instituțiilor muzicale reprezentative ale țării, cât și în critica de specialitate. Andrei Fermeșanu este directorul general al Operei Naționale Române din Iași.
Solist al Operei Naționale Române din Iași din 2014, Andrei Apreotesei a debutat în numeroase roluri de-a lungul anilor. Cu o prezență scenică caldă și o voce generoasă, Andrei Apreotesei a cucerit inimile publicului în toate rolurile pe care le-a interpretat pe numeroase scene din România. Andrei Apreotesei este directorul general al Ateneului Național Iași.
Florin Guzgă a început colaborarea cu Opera ieșeană în 2006, ca membru al Corului, iar în 2013 a debutat ca solist. Este unul dintre cei mai apreciați tenori ai României, a primit numeroase premii naționale și internaționale și a colaborat cu teatre lirice din București, Cluj, Timișoara, Brașov, Constanța, Galați, Chișinău, Toulouse, Zagreb. Florin Guzgă este directorul artistic al Operei Naționale Române din Iași.