Fenechiu acordă USL nota cinci pentru îndeplinirea promisiunilor electorale făcute ieșenilor în campania electorală

Președintele Organizației Județene Iași a PNL, deputatul Relu Fenechiu, consideră că propunerile făcute de USL în campania electorală, adresate electoratului ieșean, au fost respectate până acum în mare măsură, având în vedere că a trecut doar un an de când alianța dintre PSD și PNL se află la putere. Relu Fenechiu a spus, în opinia sa,  nota 5 reflectă cel mai bine gradul de realizare a propunerilor electorale ale USL de până acum. ”Nu stăm nici rău, dar nici bine în ceea ce privește materializarea proiectelor promise ieșenilor în campania electorală, însă există perspective ca un număr cât mai mare din punctele din programul electoral să fie îndeplinite până la terminarea acestui mandat”, a declarat Relu Fenechiu vineri, 8 noiembrie, într-o conferință de presă, susținută la sediul local al partidului. De departe, a precizat deputatul, proiectul cel mai avansat este cel care se referă la modernizarea Aeroportului Internațional Iași, la polul opus situându-se proiectele privind construcția Spitalului Regional de Urgențe, realizarea Centrului Intermodal Regional de Transport și înființarea HUB-ului regional de afaceri. Un proiect aparte, a cărui derulare este destul de avansată, îl reprezintă finalizarea lucrărilor de consolidare și reabilitare a Palatului Culturii. ”În prima fază au fost alocați de la Guvern opt milioane de euro pentru aceste lucrări, iar recent am reușit să obținem suplimentarea cu 15,6 milioane de euro a acestei sume, bani de la Ministerul Culturii, cu ajutorul cărora sperăm ca lucrările de la Palatul Culturii să fie finalizate în cel mai scurt timp”, a subliniat Relu Fenechiu, care a adăugat că monumentul simbol al Iașului este singurul din țară pentru care Guvernul a alocat în acest an an fonduri pentru reabilitare, în afară de București.

Filed in: Politic

Comments are closed.

;