5:14 pm - Saturday April 29, 7617

Relu Fenechiu somează Guvernul să demareze procedurile pentru construcția autostrăzii Iași – Târgu Mureș

Vicepreședintele PNL, deputatul Relu Fenechiu, a anunțat că va iniția o propunere legislativă prin care fondurile strânse la bugetul de stat în urma creșterii cu 0,7 eurocenți a accizei la carburanți, începând cu 1 ianuarie 2014, să fie destinate exclusiv construcției de autostrăzi din România. Într-o conferință de presă, susținută vineri, 8 noiembrie, la Iași, fostul ministru al Transporturilor a declarat că, în urma creșterii accizei la carburanți, într-un singur an, la bugetul de stat s-ar strânge 26 de miliarde de euro, sumă cu ajutorul căreia ar putea fi începute, printre altele, și lucrările la autostrada Iași – Târgu Mureș, care să lege Moldova de Transilvania. ”În acest moment, singura soluție din punct de vedere financiar pentru construcția autostrăzii Iași – Târgu Mureș o reprezintă banii care urmează să fie colectați de Guvern, ca urmare a creșterii accizei cu 0,7 eurocenți la litrul de carburant, începând cu data de 1 ianuarie 2014. Îmi asum personal această taxă, întrucât consider că ea reprezintă singura modalitate prin care putem construi autostrăzi în România”, a precizat Relu Fenechiu. Potrivit fostului ministru al Transporturilor, construcția autostrăzii Iași – Târgu Mureș ar urma să fie realizată printr-un parteneriat public – privat, banii colectați în urma creșterii accizei la combustibil, la care se adaugă fondurile provenite din taxa pe traficul greu, care urmează să intre în vigoare începând de la anul, urmând să fie destinați plății ratelor către constructor. În plus, a spus deputatul, la construcția autostrăzii Iași – Târgu Mureș ar urma să contribuie financiar și Uniunea Europeană, într-un procent cuprins între 10% și 15% din costul total al lucrării, dar și companiile care livrează carburanți la pompă, cu o anumită cotă-parte. ”Cooptarea din punct de vedere financiar a Uniunii Europene la acest proiect, prin alocarea unui anumit procent din costul total al lucrării, ar fi benefic inclusiv pentru respectarea procedurilor prevăzute de legislația comunitară în domeniul achizițiilor publice. În ceea ce le privește pe companiile furnizoare de combustibili, aportul lor financiar la construcția de autostrăzi le-a putea aduce numeroase beneficii pe termen mediu și lung, ca urmare a creșterii traficului de autovehicule pe șoselele din România”, a afirmat Relu Fenechiu, care a adăugat că un alt mare avantaj al relansării lucrărilor de construcție a autostrăzilor în țara noastră îl reprezintă crearea a peste 200.000 de noi locuri de muncă. Vicepreședintele PNL a anunțat că în perioada următoare va iniția o campanie de strângere de semnături din partea parlamentarilor din Moldova, indiferent de formațiunea lor politică, în vederea redactării unui document oficial prin care să fie subliniată necesitarea construcției autostrăzii Iași – Târgu Mureș. ”Moldova are nevoie să fie la același nivel de dezvoltare ca și celelalte regiuni ale țării, iar pentru acest lucru este nevoie urgentă să fie demarate procedurile pentru începerea lucrărilor la autostrada Iași – Târgu Mureș. Rog Guvernul să nu-i păcălească pe români, iar banii colectați în urma creșterii accizei la carburanți să fie dirijați exclusiv către construcția de autostrăzi în România. Prioritare sunt lucrările de finalizare ale autostrăzilor care au fost deja începute, urmate de construcția autostrăzii Iași – Târgu Mureș”, a declarat Relu Fenechiu, care a amenințat că, în cazul în care propunerea sa legislativă nu va fi luată în serios de Guvern, parlamentarii liberali din Moldova ar putea intra în grevă parlamentară. Potrivit studiului de fezabilitate, întocmit în anul 2008, lucrările de construcție a autostrăzii Iași – Târgu Mureș s-ar ridica la nouă miliarde de euro, sumă considerată exagerată de fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu. ”În urma calculelor făcute de mine, această autostradă ar putea fi construită la un preț de maximum patru miliarde de lei, respectiv la un cost mediu de șase milioane de euro pe kilometru. De aceea, cer ministrului Transporturilor să accepte și să semneze propunerea pe care am făcut-o privind revizuirea studiului de fezabilitate al autostrăzii Iași – Târgu Mureș”, a mai spus Relu Fenechiu.

Filed in: Informațía zilei, Politic

Comments are closed.

;