Spectacol caritabil pentru susținerea copiilor defavorizați, organizat la Iași

Fundaţia “Solidaritate şi Speranţă” organizează vineri, 6 decembrie, începând cu ora 17.00, la Centru de conferinţe Providenţa din Iași, concertul “Poveste din Viflaim”. Invitatul principal al serii va fi Paula Seling, care va încânta publicul cu un repertoriu specific perioadei Sărbătorilor de iarnă. Durata spectacolului va fi de două ore. Pe scenă vor mai urca şi beneficiarii direcţi ai manifestării, respectiv copiii asistaţi social, prin intermediul Cantinei Sociale ”Sfântul Sava” şi prin Centrele de Zi pentru Copii. Evenimentul îşi propune colectarea de resurse financiare pentru susţinerea activităţilor social – educative ale Fundaţiei ”Solidaritate şi Speranţă”, cu cei 70 de copii care provin din medii sociale defavorizate (familii monoparentale, destrămate, dezorganizate) cu risc de abandon şcolar. Aceşti copii primesc zilnic sprijin constând în asistenţă socială, asistenţă medicală, hrană, educaţie adecvată vârstei etc. Biletele pentru concert se găsesc în reţelele Eventim şi pe site-ul bilete.ro, în librăriile Cărtureşti și Doxologia, în librăriile de cartier şi la bisericile din oraş, sau la sediul organizatorului, din strada Costache Negri nr. 48.

Filed in: Informațía zilei, ONG-uri

Comments are closed.

;