5:13 pm - Sunday April 19, 2381

Într-un singur an, 49 de ieșeni au depus cereri pentru eliberarea unui ordin de protecție sau restricție

Cu ocazia ”Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor”, care se aniversează în fiecare an pe data de 25 noiembrie, deputatul PDL de Iași Petru Movilă, inițiatorul Legii nr. 25/2012 privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, anunță debutul campaniei “16 zile de activism împotriva violenţei asupra femeii”.  ”La mai bine de un an şi jumătate de când legislaţia a suferit modificări şi am reuşit să introducem ordinul de restricţie şi ordinul de protecţie, continuăm demersurile necesare pentru îmbunătăţirea legilor actuale, şi aici mă refer atât la legea împotriva violenţei în familie cât şi la legea medierii care trebuie să fie modificată pentru oferirea unui grad ridicat de siguranţă şi protecţie victimelor agresiunilor de acest gen. Împreună cu partenerii noştri de discuţie şi dialog, respectiv organizaţiile nonguvernamentale şi fundaţiile care se ocupă de această problemă atât de prezentă în societatea zilelor noastre, căutăm soluţiile potrivite pentru prevenirea şi combaterea violenţei, în special în familie”, afirmă deputatul democrat liberal, prin intermediul unui comunicat de presă. Potrivit acestuia, la un an de la modificarea legislaţiei, aproape o mie de  persoane au depus cereri pentru eliberarea unui ordin de protecţie sau restricţie, 49 dintre acestea fiind din judeţul Iaşi. Conform datelor Consiliului Europei şi ale Comisiei Europene, o femeie din patru este victimă a violenţei domestice la un moment dat în viaţă, iar între 6 şi 10 la sută din populaţia feminină a Europei este afectată de violenţa domestică în decursul unui an. România nu face excepţie, din păcate, de la această regulă, între anii 2004 şi 2012, peste 940 de persoane pierzându-și viaţa din cauza conflictelor în familie, acest lucru însemnând că persoană la fiecare trei zile, conform datelor prezentate de către Asociaţia ”Transcena”.

Filed in: Informațía zilei, Politic

Comments are closed.

;