Expoziţie spectaculoasă cu trofee de vânătoare, în premieră regională, la Palas Mall

În aşteptarea unui sezon de poveste, cu evenimente unice dedicate sărbătorilor de iarnă, ansamblul urbanistic Palas le propune clienţilor săi să petreacă timpul liber în destinaţia cosmopolită de cumpărături. O expoziţie de trofee de vânătoare, un târg de obiecte din pietre preţioase şi semipreţioase, promoţii dedicate „Zilei Recunoştinţei”, recitaluri instrumentale şi teatru de păpuşi pentru prichindei se află pe agenda Palas Mall pentru următoarele zile.
De joi până duminică, în perioada 28 noiembrie – 1 decembrie 2013, cei pasionaţi de vânătoare, precum şi cei curioşi să vadă trofee în mărime naturală, vor putea vizita o expoziţie inedită. Timp de patru zile, Atriumul Palas Mall va găzdui Expoziţia „Trofee de Vânătoare”, organizată în parteneriat cu Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din judeţul Iaşi, un eveniment în premieră pentru regiunea de nord-est a ţării. Vizitatorii vor putea admira aproximativ 500 de exponate din Europa, Africa şi Asia, multe dintre acestea fiind medaliate la concursurile naţionale şi internaţionale. Totodată, expoziţia le oferă celor mici posibilitatea de a descoperi trofee în mărime naturală, din pădurile româneşti, precum urşi, cerbi, porci mistreţi, râşi, lupi şi cocoşi de munte, dar şi rarităţi de pe alte continente, precum buffalo, kudu şi numeroase exponate exotice.
Evenimentul cuprinde şi un târg dedicat vânătorilor, profesionişti sau amatori, de unde vor putea achiziţiona echipamente complete, accesorii necesare acestei pasiuni, articole de marochinărie şi chiar bijuterii din aur cu specific vânătoresc. Printre participanţi se numără cei mai importanţi furnizori din domeniu la nivel european, precum Dixon, Tapel, Wild Zone, Outdoor & More, Muray, Diana & Abel, Lampi Tactice, Vivien Gold, Oryx Siculorum, Balog Iuliu şi alţi specialişti. În ton cu atmosfera târgului, vineri, de la ora 18.00, clienţii Palas Mall vor fi încântaţi cu un concert susţinut de trupa Millenium, dar şi cu alte surprize muzicale.
În aceeaşi perioadă, la etajul întâi al Atriumului Palas Mall se desfăşoară Expo Mineralia. Târgul le propune tuturor celor pasionaţi de pietre preţioase, semipreţioase, flori de mină, geode şi cristale să descopere cele mai încântătoare bijuterii sau obiecte de decor. Printre acestea se regăsesc şi piese rare, unicat în ţară, cum ar fi spinelul roşu, topazul imperial sau safirul galben. Cei interesaţi vor putea afla despre beneficiile fiecărei pietre şi care dintre acestea se potrivesc personalităţii lor. Clienţii care doresc să îi impresioneze pe cei dragi cu daruri aparte pot alege micile opere de artă expuse, fermecătoare prin culorile şi strălucirea lor.
În spiritul multiculturalităţii şi din dorinţa de a le mulţumi clienţilor săi, ansamblul urbanistic Palas sărbătoreşte „Ziua Recunoştinţei” sau „Thanksgiving Day”. Sărbătoarea specifică americanilor este una a familiei, în care se mulţumeşte pentru lucrurile bune de peste an, şi se celebrează în cea de-a patra zi de joi a lunii noiembrie. Astfel, joi, pe 28 noiembrie, clienţii Palas Mall se vor bucura de discount-uri în magazinele brandurilor americane. La U.S. Polo Assn articolele vestimentare din noua colecţie au reduceri de 25%, iar Nike le propune pasionaţilor de sport promoţii de până la 25%. Cei care apreciază sandwich-urile Subway vor savura preparate din curcan la ofertă, în timp ce operatorii din food court au pregătit meniuri delicioase specifice pentru „Ziua Recunoştinţei”. De asemenea, ieşenii pot transmite mesajele lor de mulţumire la Centrele Info, urmând să fie afişate pe ecranul din food court.
De vineri până duminică, în intervalul orar 15.00 – 17.00, sesiunile de cumpărături vor fi acompaniate de recitaluri la pian.
Duminică, de la ora 11.00, în zona Intersport, este timpul ca prichindeii să se reîntâlnească cu marionetele Teatrului de Păpuşi „Aşchiuţă” şi să aplaude personajele din poveşti.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;