Ieșenii sunt așteptați la prima ediție a Târgului de Crăciun

Astăzi a început prima ediție a Târgului de Crăciun din Iași. Evenimentul se desfășoară pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt și Strada Costache Negri, zilnic, între orele 9.00-20.00, până pe 22 decembrie. „Îi invităm pe toţi ieşenii şi turiştii care ne vizitează oraşul în această perioadă să vină la Târg pentru a ne bucura împreună de sărbătorile de iarnă. Este un eveniment care sigur va deveni tradiție și etalon la nivel național. Mulțumim Primăriei, Prefecturii și tuturor instituțiilor care au fost alături de noi în organizarea acestui eveniment”, a declarat  Cristian Adomniţei, președintele Consiliului Județean Iași. În afară de conducerea Consiliului Județean, la eveniment au luat parte prefectul Romeo Olteanu, subprefectul Bogdan Abălaşi, viceprimarul Marius Dangă, consilieri județeni și circa 200 de ieșeni. La deschiderea oficială a Târgului de Crăciun a participat și Mircea Cosma, președintele Consiliului Județean Prahova.
Pe lista bunătăţilor specifice sărbătorilor de iarnă care pot fi achiziţionate de la Târg se află preparate din carne, brânzeturi de oaie şi capră, caşcaval, pastramă, cârnaţi tradiţionali, tocană de iarnă, produse de patiserie, mere coapte, turte moldoveneşti, cozonaci, plăcinte, prăjituri cu miere şi scorţisoară, sucuri naturale de fructe, palincă, vin fiert cu arome de portocale, cuişoare şi scorţişoară. Gurmanzii se vor bucura şi de produse culinare din bucătăria internaţională. În același timp, vizitatorii vor putea cumpăra accesorii de brad şi decoraţiuni de Crăciun, lumânări decorative lucrate manual, ornamente, precum şi alte produse de artizanat.
Târgul va oferi şi variante de petrecere a timpului liber. Atmosfera sărbătorilor va fi întreţinută de grupuri de colindători şi urători, participanţi la Festivalul folcloric „Datini şi obiceiuri de iarnă”. În fiecare seară, între orele 17.00-18.00, în cadrul târgului se vor derula diverse momente artistice susţinute de trupa Teatrului pentru Copii și Tineret „Luceafărul” Iași, soliştii Filarmonicii de Stat „Moldova” şi alţii. Totodată, mai multe grupuri corale și-au anunțat intenția de a-i colinda pe cei care vor veni la Târg.
Pentru prima dată la un astfel de târg va participa şi Direcţia Silvică Iaşi, care va comercializa brăduţi naturali în ghivece. Expozanţii vor participa la concursul pentru cea mai frumoasă căsuță.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;