5:14 pm - Sunday April 30, 0626

Expoziție de pictură, organizată la Aeroport

Marți, 17 decembrie, la ora 16.00, în Terminalul 2 al Aeroportului Iași va avea loc vernisajul unei expoziții de pictură. Potrivit reprezentanțiloe Aeroportului, aceasta va fi deschisă publicului, respectiv pasagerilor care tranzitează aerogara ieșeană, însoțitorilor acestora, precum și publicul larg, până la începutul lunii ianuarie 2014 “Am pus la dispoziție sălile de așteptare ale Aeroportului Iași, săli care se transformă astfel într-un spațiu neconvențional pentru o manifestare artistică. Este un proiect foarte frumos, pe care îl susținem. Dupa cum ați observant, în ultimul an suntem prezenți ca imagine și promovare la mai multe manifestări ce au legătură directă sau indirectă cu ideea de călătorie, de zbor, dar și de business, sau artă”, a declarat Marius Bodea, președintele Consiliului de Administrație (CA) al Aeroportului Internațional Iași. Expoziția este adusă la Iași de Asociația ”EchitArt” și ”Moșia Cai de Vis” din Botosani, locație unde taberele de pictură au devenit un eveniment anual. În iulie 2013 s-au reunit pictori cu pregătire tehnică temeinică, artiști masteranzi și doctoranzi, care au abordat pictura în maniere distincte. Lucrările participanților sunt promovate în expoziții itinerante în țară, printer care la Botoșani, Iași, Cluj și București. La vernisaj vor fi prezenti Marius Bodea, președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional Iași, Vlad Iftimie, promotorul expoziției, și alți membri ai echipei de proiect.

Filed in: Economic

Comments are closed.

;